Sezonul rece bate la uşă, iar una dintre preocupările managerilor de şcoli din mediul rural trebuie să vizeze asigurarea combustibililor pentru instalaţiile de încălzire - fie că sunt centrale termice ori sobe.
La solicitarea conducerii Inspectoratului Şcolar, directorii au transmis informări pe această temă, iar concluziile, cel puţin pe hârtie, arată bine
.
"Niciun director nu mi-a spus că ar avea probleme cu asigurarea combustibililor pentru sezonul rece. Numai că nu-mi stă în fire să cred chiar tot ce mi se spune, aşa că se vor face verificări pe teren. Începând de astăzi luni inspectorii şcolari teritoriali vor lua la pas toate şcolile.
Bineînţeles, vor avea în vedere mult mai multe aspecte, începând de la managementul şcolar şi asigurarea calităţii actului didactic, şi până la asigurarea condiţiilor de învăţătură pentru elevi.
Confortul acestora în cadrul şcolii nu trebuie trecut la categoria «şi altele», iar asigurarea căldurii în clase este o parte importantă a acestui confort.
Sperăm să nu existe situaţii în care să constatăm că nu ne-a fost prezentată situaţia reală, pentru că vom lua măsuri. Copiii nu trebuie să sufere din cauză că un director nu-şi face treaba ori nu colaborează cu autorităţile locale", a declarat inspectorul şcolar general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu