După o pauză de doi ani, timp în care organizarea unor astfel de "antrenamente" a fost lăsată la latitudinea fiecărei şcoli gimnaziale sau liceu în parte, în acest an şcoar reapar simulările centralizate la probele la care elevii din anii terminali vor susţine lucrări scrise în cadrul Evaluării naţionale, respectiv Bacalaureatului.
Cert este faptul că elevii vor susţine lucrări scrise, în condiţii de examen, la limba şi literatura română şi la matematică.
Cei de liceu, vor simula şi proba la alegere din cadrul Bacalaureatului, în funcţie de filieră şi profil.
Simularea la nivel judeţean a probelor de examen nu înseamnă că şcolile nu vor putea să-şi stabilească propriile sesiuni de "antrenamente", în funcţie de gradul de pregătire al elevilor, aşa cum va fi acesta perceput de profesorii de la clase.
Reamintim că din acest an a fost instituită şi obligativitatea ca şcolile să organizeze meditaţii cu elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a, la disciplinele examenelor naţionale.
Aceste cursuri de pregătire se vor desfăşura în perioada 17-21 iunie 2013 cu absolvenţii de gimnaziu, respectiv în perioada 3-28 iunie 2013 cu absolvenţii de liceu.
Prezenţa la meditaţii nu este, însă, obligatorie pentru elevi.
Probele Evaluării naţionale "pe bune" se vor desfăşura la anul în zilele de 25 iunie (la limba şi literatura română) şi 27 iunie (la matematică).
Prima sesiune de Bacalaureat are programate probele de certificare a competenţelor în perioada 10-28 iunie 2013, iar probele scrise - în perioada 1-5 iulie 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu