În perioada 1988-1994 a urmat cursurile Universităţii de Artă “N. Grigorescu” din Bucureşti, secţia Pictură, la clasa prof. Ion Sălişteanu.
În anul 1994 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Între 1999-2002 a fost profesor la Academia de Artă “Luceafărul” din Bucureşti. În prezent este profesor la Şcoala Gimnazială nr. 194 din Bucureşti.
A desfăşurat şi o bogată activitate de restaurare de pictură murală şi pictură de şevalet.
A participat la numeroase expoziţii personale şi de grup precum şi tabere de creaţie.
Are lucrări în colecţii particulare şi publice din ţară şi străinătate.
Locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti.
Reporter:
Domnule Alexandru Andronache bine ai venit “acasă”, pe meleaguri moldave. Este pentru prima dată când expui tablourile într-un muzeu din Iaşi. Cum ai primit vestea organizării acestei expoziţii la Muzeul Unirii din “dulcele târg al Ieşilor” cu ocazia aniversării a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române?
Alexandru Andronache:
La început nu credeam că sunt pregătit pentru acest moment dar urmând încurajările d-lui Sorin Iftimi - muzeograful organizator al acestei expoziţii am decis că este un bun prilej de a-mi face cunoscute lucrările, cum bine ai spus şi pe “meleagurile moldave”. Am tot amânat acest moment considerând că nu sunt destul de pregătit pentru a mă prezenta în faţa celor care s-au născut în aceeaşi lumină, acelaşi peisaj, aceeaşi spiritualitate deosebită pe care le-am întâlnit şi eu în copilărie şi adolescenţă. Faptul că această “întâlnire” are loc odată cu aniversarea Unirii Principatelor Române, îmi creează o emoţie în plus, gândind-mă că acum 154 de ani pentru a merge de la Bucureşti la Iaşi trebuia să treci o graniţă. Ca un semn astral poate, sunt născut la 100 de ani după împlinirea Unirii, căci peste două luni, pe 11 martie voi face şi eu 54 de ani.
R.:
Vii din acel “triunghi de aur al spiritualităţii româneşti” cum frumos spunea regretatul Iosif Sava atunci când tea invitat alături de Nicolae Manolescu în cadrul emisiunii “Serata muzicală”, mai bine zis de pe meleaguri botoşănene, care au dat acestei ţări pe lângă un Eminescu, un Enescu, un Iorga, şi alte personalităţi de frunte ale culturii şi ştiinţei româneşti cum ar fi: Ştefan Luchian, Octav Băncilă, Grigore Antipa, Octav Onicescu, Alexandru Graur - ca să amintesc numai câteva. Ce semnificaţie are locul natal pentru pictorul Alexandru Andronache?
A. A.:
Poate nu ne dăm seama cât, din ce suntem, se datorează locului unde neam născut şi am deschis ochii spre a vedea lumea. Pentru mine spaţiul botoşănean ca peisaj dar şi ca spiritualitate nu se regăseşte nicăieri. Oriunde aş merge fac imediat comparaţia şi zic: dealurile din Moldova sunt cele mai frumoase, oamenii sunt cei mai primitori şi dispuşi să dăruiască, sunt blajini şi contemplativi, pădurile sunt sublime în toate anotimpurile. De aceea, nu e de mirare faptul că de pe aceste meleaguri s-au ridicat atâţia oameni geniali. Fiica mea s-a născut la Bucureşti şi a stat doar scurte perioade de timp la bunicii din Sarafineşti sau la bunicii din Mileanca precum şi în tabăra şcolară de la Dumbrăveni. Cu toate acestea, amintirile şi întâmplările ei cele mai frumoase sunt legate de aceste locuri.
R.:
Nicolae Iorga spunea că fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste. Care crezi că ar trebui să fie locul şi rolul artistului, al culturii, în societatea românească de azi, dominată parcă tot mai mult de puterea banului şi a prostului gust?
A. A.:
Cultura se ocupă de partea spirituală a omului - fără această componentă nu putem fi împliniţi ca fiinţe umane. Ne preocupă în prea mare măsură partea materială exagerând chiar în dorinţa de a acumula cât mai multe lucruri trecătoare şi uităm sau ignorăm partea spirituală fără de care nu vom fi împliniţi. Aici intervine şi rolul artei, al culturii în general. Limbajul artei este universal, asta înseamnă că arta se adresează tuturor în mod egal. Pot apărea diferenţe în funcţie de gradul de înţelegere a mesajului iar aceasta presupune educarea şi îmbogăţirea spirituală a fiecăruia. Aşadar, dacă existenţa materială presupune diferenţierea între oameni: bogat-sărac, puternic-slab… averea spirituală este aceeaşi pentru toată lumea, iar la sporirea acestei averi participă toţi cei care se implică sub o formă sau alta în această activitate fie ca promotori sau ca receptori culturali.
R.:
Aş vrea să-mi vorbeşti puţin despre arta plastică românească contemporană şi despre perspectivele ei.
A. A.:
Ce mi se pare întristător este faptul că odată cu această globalizare e antrenată şi creaţia artistică, culturală, uitânduse că arta înainte de a fi universală trebuie să fie profund ancorată în realitatea locului. Aşa se ajunge la o seamă de mimetisme sau mode care nu vor avea nici un sorţ de izbândă în timp, pentru că nu vor avea origine. Arta românească are potenţialul să-şi definească tot mai mult caracteristicile dacă va urma exemplul marilor înaintaşi care au creat opere cunoscute în toată lumea, profund impregnate de spirit românesc.
R.:
Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Fiica ta, Alexandra, ţi-a călcat pe urme; este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Ştiu că a participat până acum la câteva expoziţii de grup, dar nu am văzut nici un tablou de-al ei în acestă expoziţie.
A. A.:
Alexandra, fiind încă la început de drum, un drum deloc uşor de definit în condiţiile de libertate deplină şi a schimbărilor de la o zi la alta, îşi caută modalitatea prin care să dialogheze artistic. A început prin prezenţa la expoziţii de grup, acum lucrează folosind tehnica modernă în arta grafică şi sunt sigur că nu peste mult timp va avea din nou ceva de spus în spaţiul expoziţional. Mă gândesc chiar, că atunci când va fi pregătită (dar şi eu) vom face o serie de expoziţii împreună.
R.:
La ce lucrezi în prezent?
A. A.:
Chiar şi acum când lucrările mele sunt expuse la Muzeul Unirii din Iaşi, sunt preocupat în continuare de descifrarea armoniilor naturii; nu mă satur să descopăr ordinea şi relaţia acestor armonii care fac sufletul să vibreze, să găsesc codul prin care sunt transmise vizual sentimentele pe care eu le trăiesc în faţa naturii. R.: Ce proiecte de viitor ai?
A. A.:
Îmi doresc să extind aria tematică, să apar la un moment dat, cu reprezentarea omului în compoziţiile mele şi de ce nu, să ajung chiar la expresia abstractă, dar aceasta nu ca urmare a unor influenţe mimetice, directe, ci prin evoluţie firească, naturală, aşa încât să existe o legătură, o continuitate. Desprinderea de realitate să vină ca o concluzie şi nu să o prezint ca pe o propunere.
R.:
Aş vrea să ştiu ce a reprezentat pentru tine maestrul Ion Irimescu?
A. A.:
Sigur că pentru mine sculptorul Ion Irimescu a reprezentat un model de viaţă închinat artei, iar oraşul Fălticeni se poate mândri cu această mare personalitate a artei româneşti.
R.: Când crezi că vei expune la Suceava sau de ce nu, la Fălticeni?
A. A.: Sunt două situaţii care trebuie să se întâmple pentru acest lucru: să fiu pregătit şi să am prilejul de a expune atât la Suceava cât şi la Fălticeni. Nu pot să dau un termen, dar sunt sigur că acest lucru va fi posibil cândva. R.: În încheiere, te rog să transmiţi câteva gânduri fălticenenilor.
A. A.:
Fălticenienilor le transmit să fie fericiţi că trăiesc în această localitate plină de istorie şi de spiritualitate românească. Cu nerăbdare aştept să ne întâlnim la vernisajul expoziţiei mele la Fălticeni…
R.:
Îţi mulţumesc şi îţi urez succes în activitatea pe care o desfăşori pe acest nobil tărâm al artei! Pe domnul Alexandru Andronache îl puteţi contacta la următoarea adresă de email: alexandru_andronache@yahoo.com Interviu realizat de Vasile BRUMĂ, Fălticeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu