joi, 8 august 2013

Măsuri anti caniculă!

Prefectul Costică Macaleţi solicită factorilor responsabili luarea unor măsuri specifice perioadei cu temperaturi ridicate pe care şi judeţul Botoşani o traversează.
 Astfel, primarii din judeţ, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, trebuie să se asigure că pot deschide în cel mai scurt timp posibil punctele de prim ajutor pentru populaţie.
 Totodată aleşii locali trebuie să informeze cetăţenii şi să supervizeze modul în care sunt gestionate resturile vegetale rămase după recoltarea păioaselor.
 Campania de recoltare a cerealelor este în plină desfăşurare, iar necunoaşterea sau ignorarea legislaţiei poate duce cu mare uşurinţă la incendii devastatoare.
 „Pentru că amenzile prevăzute de lege pentru incendierea necontrolată a miriştilor se ridică şi la 50.000 de lei, e de dorit ca oamenii să fie informaţi şi sprijiniţi de autorităţi pentru a nu se ajunge nici la situaţii de urgenţă, nici la sancţiuni de acest fel”, a declarat prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
 Şi calitatea apei potabile necesită o monitorizare suplimentară în aceste zile, dat fiind fenomenul de înflorire a vegetaţiei subacvatice declanşat de căldura excesivă.(Btonline)

Niciun comentariu: