miercuri, 30 octombrie 2013

Ziua Primarului

Deputatul  M. E. din Colegiul 8 din Botoșani, doreşte să fie instituită o zi a primarilor, pentru a marca rolul şi importanţa acestora în funcţionarea unei localităţi.
 “Primarul este reprezentantul statului în unitatea administrativ-teritorială în care este ales de către membrii comunităţii, cu rol de conducere a serviciilor publice locale.
 Aceste caracteristici au conferit primarului o deosebită importanţă în sistemul administraţiei publice locale şi al organizării şi funcţionării comunităţilor locale”, precizează deputatul în expunerea de motive.
 Deputatul a ales această zi dat fiind faptul că în 18 februarie 1926 au avut loc primele alegeri locale din România modernă, organizate în baza prevederilor Constituţiei adoptată după Marea Unire din 1918.
 Pentru sărbătorirea Zilei Primarului, autorităţile administraţiei publice locale pot marca evenimentul prin manifestări şi acţiuni publice dedicate acestei zile.
 În acest sens, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune vor include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.
Propunerea deputatului  a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, precum şi din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, iar în prezent se află în lucru la comisiile permanente ale Senatului.

Niciun comentariu: