luni, 13 ianuarie 2014

Meteo: 13 - 26 ianuarie

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova în prima săptămână mediile valorilor maxime vor oscila între 6 grade în ziua de 15 ianuarie şi 2...3 grade în zilele de 17 şi 18 ianuarie.
În săptămâna următoare, după o creştere uşoară în primele două zile, temperaturile vor coborî treptat spre valori apropiate de normalul perioadei.
Evoluţia temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, iar cele mai friguroase nopţi vor fi la începutul şi la sfârşitul intervalului.
 După data de 16 ianuarie vor fi posibile precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, apoi trecător şi lapoviţă şi ninsoare.
 LA MUNTE
 Până la mijlocul celei de a doua săptămâni, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, apoi vor începe să scadă sub 0 grade.
 Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul și la finalul intervalului de prognoză.
Trecător vor fi precipitaţii mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.

Niciun comentariu: