Ministerul Educaţiei a publicat lista cu beneficiarii celor 200 de euro pentru elevi în vederea achiziţionării de calculatoare.
Sprijinul se acordă celor care au un venit ce nu depăşeşte 150 de lei pe fiecare membru de familie.
Elevii provenind din familii cu venituri reduse, care doresc să achiziționeze un calculator cu sprijin financiar (200 de euro) de la stat au înaintat cererile școlilor, astfel că la nivelul județului Botoșani vor beneficia de acest program 462 de elevi.
Lista beneficiarilor va fi facută publică în școli astăzi, 3 iunie, până la ora 18:00, depunerea contestațiilor putând fi făcută în termen de cinci zile de la afișare.
Soluționarea contestațiilor va avea loc în perioada 8-23 iunie, iar afișarea rezultatelor contestațiilor are ca termen data de 24 iunie, până la ora 18:00.
Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie și se finalizează în 30 iulie, iar achiziția propriu-zisă a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie – 31 august.
Anul trecut, la nivelul județului Botoșani au fost 632 de beneficiari ai acestui program.
CLICK LISTA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu