marți, 3 iunie 2014

Evaluări și nemulțumiri!

Săptămîna aceasta este cea mai aglomerată în evaluări scolare.
 După testarea celor de clasa a IV-a, începînd de ieri a venit rândul elevilor de a II-a si urmează a VI-a. Conform calendarului stabilit de Minister, pe 2 si 4 iunie sunt evaluati elevii de clasa a II, iar joi si vineri intră în testare cei de clasa a VI-a.
 Ieri, au fost asteptati la testarea la română 47 de elevi de clasa a II-a, dar au lipsit 7.
 Inspectorul scolar general adjunct  a declarat că evaluarea a decurs normal în toate unitătile de învătământ si că absenteismul reprezintă un procent de 1,29% la prima probă a celor de clasa a II-a.
 Dacă elevii au iesit multumiti de la testare, considerând că subiectele au fost accesibile, cadrele didactice implicate în buna desfăsurare a testărilor n-au fost la fel de încântate.
 Dascălii în cauză (director, învătători, profesori de specialitate) sunt obligati să se prezinte în scoli în fiecare zi în care se sustin evaluări la ora 5.
 Ei sînt nemultumiti de faptul că au parte de un program de lucru prelungit, dar neremunerat.
 „La întîlnirea cu ministrul Educatiei am transmis semnalul tras de către colegii nostri, pentru că nu sunt plătiti pentru aceste ore suplimentare, când pregătesc evaluările.
 La fel s-a întâmplat si când s-au sustinut simulările în scoli si s-a considerat că e sarcină de serviciu.
 Ministrul a promis că se vor plăti din anul scolar viitor toate aceste activităti suplimentare.
 Probabil ele nu au fost prinse în bugetul de cheltuieli al ministerului pe acest an.
 Acum colegii sunt pusi în situatia de a lucra peste program si prestează muncă patriotică si de această dată. . Desigur, nemultumiri există în toate unitătile, dar nu au reclamat decît unii“, a declarat liderul  Sindicatului Liber din Învătămînt .

Niciun comentariu: