”40 de zile” de Chris Simion

Noul roman al lui Chris Simion - ”40 de zile” -, publicat de Editura TREI, se lansează printr-un turneu unic în România: 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii.
 Este a noua carte a lui Chris Simion, scrisă în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine.
Este recomandată persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău.
 În fiecare zi cobori în tine, în adânc.
 N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te-opreşti, ci doar să mergi înainte.
 Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: “Încotro?”.
Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi, la final, nu mai ai nicio şansă de ezitare. Simţi exact pe unde s-o iei. Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui.
 Într-o zi, Zmeul i-a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i-a spus: “Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde”.
 Floarea Soarelui s-a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi.
 Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul.
 S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi, într-o secundă, să se facă ţăndări.
 Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năştea o lacrimă. Și fiecare lacrimă făcea să crească-n locul ei un cactus.
 Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă.
 Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000, şi secţia regie teatru în 2005. Prima carte, ”Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani”, i-a fost publicată în 1994, autoarea fiind numită de criticul George Pruteanu ”un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră”. La 17 ani i se publică ”Dogmatica fericirii”.
 Alte titluri publicate: ”Disperarea de a fi” (1996); ”De ce nu suntem ceea ce putem fi?” (1997); ”Spovedania unui condamnat” (1998/2000); ”În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine” (2002), ”Ce ne spunem când nu ne vorbim” (Editura Trei, 2010).
 Din 2009, Chris Simion este membră a Uniunii Scriitorilor din România.