vineri, 27 martie 2015

Ora oficială de vară!

România trece, în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, la ora oficială de vară. Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00.
Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Pentru lunile de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
 Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în statele Uniunii Europene, care îşi schimbă ora în ultima duminică a lunii martie şi în ultima duminică a lunii octombrie.
 69 de trenuri, dintre care şase trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio, aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4.00 (ora de iarnă), vor ajunge la destinaţie la ora modificată, de vară.
După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
 Ora de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în anul 1932.
 A funcţionat, în fiecare an, până în 1939. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. În anul 1979,
 România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar din 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

Niciun comentariu: