Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

 Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota,
14 septembrie fiind considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.
 Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin.
Vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.
 Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
 Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Conform tradiţiei populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.
În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
 Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.
 Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.
 A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară.
 La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită "piatra nestemată", ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
 Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite.
 Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.
Tot în această zi, preotul sfinţeşte via şi butoaiele de vin, pentru ca şi în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.
Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi astăzi. Ei trebuie păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu.
 În serile culesului, podgorenii fac focuri din viţă uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură şi muzică.
 Pe 14 septembrie, la biserică se sfinţesc busuiocul, menta, măghiranul şi cimbru, considerate plante magice. Acestea îi apară pe credincioşi de diverse boli, dar veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ogradă.(Dnws)
 Monedele sfinţite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă.