In Monitorul Oficial nr. 808/13.10.2016 s-a publicat H.G. nr.723/2016 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline si/sau tauri de reproductie din rase de carne", act normativ care urmareste ameliorarea valorii genetice a şeptelului de animale din România.
Beneficiarii schemei sunt:
a) crescători de taurine/bubaline, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
b) crescători de taurine/bubaline, persoane fizice care deţin atestat de producător emis potrivit prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare;
c) crescători de taurine/bubaline, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu personalitate juridică constituite conform legii.
Valoarea sprijinului financiar este de:
a) maximum 5000 lei/cap juninca din rasă de taurine de lapte;
b) maximum 6000 lei/cap juninca din rasă de taurine de carne;
c) maximum 4500 lei/cap juninca din specia bubaline;
d)maximum 8000 lei/cap de taur de reproductie din rase de carne.
*) Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Criteriile de eligibilitate pentru achizitionarea de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline si/sau tauri de reproductie din rase de carne sunt:
a) să deţină un efectiv de minimum 3 capete si maximum 10 capete de vaci pe beneficiar, identificate şi înregistrate în RNE până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în vederea achiziţionării de juninci din rase de taurine de lapte sau carne;
b) să deţină minimum 1 cap si maximum 10 capete bivolite pe beneficiar, identificate şi înregistrate în RNE până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în vederea achiziţionării de juninci din specia bubaline;
c) să deţină minimum 40 capete de vaci şi/sau viţele şi/sau juninci pe beneficiar, cu excepţia celor din localităţile din zona montană, prevăzute în "Ghid-informativ- MMC-zone-eligibile.xlsx" pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, care trebuie să deţină minimum 10 capete de vaci şi/sau viţele şi/sau juninci pe beneficiar, pentru achizitionareade tauri de reproductie din rase specializate de carne
d) să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1760/2004 al Consiliului si al Parlamentului European din 17 iulie 2000
e) se obligă prin angajament scris să menţină în exploataţie animalele de reproducţie din rase specializate achiziţionate, pe o perioadă de minimum 3 ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat;
f) se obligă prin angajament scris să înscrie în Registrul genealogic animalele de reproductie din rase specializate achizitionate si in cazul junincilor, produşii obţinuţi din acestea
*) Achiziţionarea de juninci din rase de taurine (de lapte sau carne) se realizează pentru atingerea unei dimensiuni minime de 10 capete bovine femele/beneficiar; numarul maxim de juninci achizitionate este de 10 capete/beneficiar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu