De trei zile cardurile de sănătate nu functionează, lucru care a dat peste cap întreg sistemul de sănătate publică.
Medicii de familie, cei din policlinici sau din laboratoarele de analize nu pot să-si valideze serviciile prestate, purtând pe drumuri pacientii pe o vreme în care nu dai nici un câine afară din casă. „Începând de luni, 10 octombrie, de la ora 10, sistemul electronic al Casei Nationale de Sănătate, denumit Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), nu mai functionează deloc, din cauza faptului că toate componentele acestuia au pocnit.
Am făcut sesizare la CNAS si am fost rugată să astept pînă se va rezolva situatia.
Problema este că au trecut deja 72 de ore, iar consultatiile nu au putut fi validate.
Conform legii, nu am putut elibera nici o retetă în regim compensat sau gratuit, pentru că sistemul nu recunaoste nici un card si nici semnătura electronică.
De aici, marea nemultumire a pacientilor, care ne învinovătesc pentru că avem calculatoare nefunctionale. Omul simplu nu întelege cum functionează sistemul. Eu sînt medic de familie si, efectiv, mi-a fost milă de bătrânii care au venit la consultatie, pe vremea asta.
Am apelat la o solutie de circumstantă, care i-a nemultumit pe oameni, în sensul că le-am eliberat retete în regim necompensat, pentru câteva tablete, pentru a nu întrerupe tratamentul.
Din câte am înteles, de acest sistem s-a tras până a pocnit, din cauza faptului că, timp de un an de zile, a functionat fără mentenantă. Abia acum s-a deschis licitatie publică pentru serviciul de mentenantă, dar firmele s-au tot contestat între ele“.
Si farmacistii sunt la fel de nemultumiti.
„Nu avem ce face, pacientii au venit cu retete simple, pentru cîteva tablete. Nu am putut elibera nici retetele în regim partial. Lumea este foarte nemultumită si nu întelege ce se întîmplă“, a declarat farmacista C.M.
Proiectul privind implementarea cardului de sănătate a fost initiat în 2007 si a costat 200 milioane de euro.
Conducerea Colegiului Medicilor a făcut deja o plângere la DNA acuzînd disfunctionalităti majore ale sistemnului SIUI, care au dus ca, săptămâ
nal, acesta să nu functioneze cel putin trei ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu