Aho, aho, copii şi fraţi!

Perioada dintre Crăciun şi Sfântul Ioan este cea mai densă în sărbători, astfel că, după un post de şase săptămâni, lumea are suficient timp să se veselească.
 Bucuria cea mai mare a celor mici, precum şi a tinerilor este de a merge acum cu uratul, cu semănatul şi cu sorcova.
Tot satul petrecea, având grijă să treacă în noul an cu bine.
 „Mâine anul se înnoieşte, Pluguşorul se porneşte şi începe a ura,/ Pe la case a colinda./ Iarna-i grea, omătu-i mare/ Semne bune anul are...“, spune cea mai des întâlnită urătură a românilor, cea a Pluguşorului.
 După colindele de Crăciun, în această perioadă se merge cu uratul, cu semănatul şi cu sorcova. Astfel, „toată suflarea satelor, de la ţânci până la moşnegi, avea partea ei de petreceri şi bucurii.
 Pe vremuri se ura din seara zilei de 30 decembrie, iar cei mai mici, până în 12 ani, porneau cu pluguşorul imediat după ce soarele apunea, adeseori în cete de trei-şase copchilani.
Treceau, mai întâi, pe la biserică, până spre miezul nopţii urând din casă în casă. Trebuie spus că fetiţele nu aveau voie să ure, să meargă cu uratul.
 Băieţii, numiţi colindători sau plugăraşi, aveau obligatoriu asupra lor un clopoţel sau o talancă, iar buhaiul, numit şi «plugul cel mare», făcea parte din apanajul flăcăilor şi al oamenilor maturi, aceştia urând, de obicei, după miezul nopţii.
 Urăturile din noaptea Anului Nou aveau în vedere îmbelşugarea şi prosperitatea în anul care urmează, astfel că despre oamenii la care nu ura nimeni se spunea că nu mai ajung până la anul viitor. În ceea ce priveşte darurile tradiţionale oferite urătorilor, „cele mai întâlnite erau colacii, merele, perele, nucile, mai puţin banii, căci despre oamenii care dădeau bani la Anul Nou se credea că vor da tot anul şi nicicând nu vor mai primi înapoi.
 În ajunul Anului Nou, unii dintre gospodari îşi făceau „călindare“ de ceapă cu sare din care puteau afla cum urma să fie vremea în anul viitor. Se mai spunea că oamenii buni la suflet puteau să vadă în noaptea de Anul Nou cum se deschid cerurile şi puteau să îşi pună o dorinţă.
 De asemenea, un obicei generalizat era de a nu dormi în această noapte, pentru că altfel, s-ar fi dormit tot anul.
 Zilele dintre Crăciun şi Bobotează erau numite în tradiţia populară şi Hârţa, aceste zile fiind considerate sărbători. Toate aceste zile erau ţinute pentru ca oamenii să nu se îmbolnăvească sau să aibă parte de alte rele. „Hârţa“ este un cuvânt foarte apropiat fonetic de „harţi“ care apare de obicei în calendarul creştin-ortodox şi semnifică dezlegarea pe care o acordă Biserica la mâncarea de dulce, miercuri şi vineri. După postul de şase săptămâni dinaintea Crăciunului, oamenii au voie în timpul acestor zile să mănânce de dulce cât poftesc, inclusiv miercurea şi vinerea, acest fapt fiind acceptat până pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei.(ZiarulLumina)