vineri, 17 februarie 2017

Ajutor de deces majorat

Potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale pe 2017, promulgat joi de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial, ajutorul de deces se va majora. Ajutorul de deces se va majora cu peste 400 de lei.
 Astfel, asigurații sau pensionarii nu vor mai primi 2681 de lei ci vor primi 3.131 de lei .
 Acest drept de asigurare socială se acordă, conform Legii pensiilor, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia.
 Suma de bani respectivă se primește în termen de 24 de ore, la cererea persoanei interesate, pe baza anumitor documente justificative.
 Și membrii de familie vor primi mai mulți bani începând de vineri, ca ajutor de deces.
 Aceștia vor primi 1.566 de lei,față de 1341 cât era până în prezent.
În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, persoana care va primi acest drept poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul,părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
 Dacă este vorba despre decesul unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar, cel care primește ajutorul este asiguratul sau pensionarul, rudă cu persoana decedată.
 În acest caz, suma de bani primită reprezintă jumătate din suma maximă, adică 1.566 de lei.

Niciun comentariu: