miercuri, 28 februarie 2018

Cod portocaliu de ger!


Județul Botoșani a intrat pe avertizare Cod portocaliu de ger, până vineri, 2 martie, ora 20. Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările de vreme nefavorabilă pentru toată zona Moldovei.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 28 februarie, ora 11, și 2 martie, ora 20, Moldova intră sub avertizare Cod portocaliu de frig, în care se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua.
 Gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade. (MsG)

Niciun comentariu: