Sfântul Haralambie

Conform calendarului creștin ortodox, în data de 10 februarie săvârşim pomenirea Sfântului Ierarh Haralambie, Episcopul Magneziei în Asia Mică (Turcia de astăzi).

 Datorită chinurilor cumplite pe care le-a îndurat de la prigonitori, Sfântul Haralambie a fost şi este cinstit de creştinii ortodocşi ca un mare mărturisitor şi ocrotitor al celor aflaţi în suferinţe şi necazuri. 

Sfântul Haralambie a trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică (Turcia de astăzi).

 În timpul păstoririi sale, Sfântul Haralambie s-a confruntat cu persecuţii din partea guvernatorului Asiei Mici, care s-a înfuriat pe faptul că ierarhul nu se închina idolilor.

 Nemaipomenitele chinuri care au urmat, cu toate că venerabilul ierarh avea peste o sută de ani de viaţă, ne fac şi astăzi să tresărim şi să ne gândim foarte bine la felul în care era mărturisit creştinismul în timpul persecuţiilor romane.

 Pentru că Sfântul Haralambie răbda fără să crâcnească aceste chinuri şi, pe deasupra, le mulţumea chinuitorilor că-l ajută să dobândească un trup ceresc, omorându-i trupul pământesc, guvernatorul a poruncit să-i fie tăiat capul. În timpul acestor evenimente foarte mulţi martori ai chinurilor s-au convertit la creştinism, iar alţii, creştini fiind deja, au mărturisit alături de ierarhul lor.

 Doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos, care îl păzeau pe Sfântul Haralambie, au mărturisit că sunt creştini, fiind condamnaţi imediat la moarte prin decapitare.

 De asemenea, trei femei care au văzut chinurile la care era supus martirul s-au convertit la credinţa în Hristos, fiind ucise pentru aceasta. Martirologiul stabileşte la anul 202 moartea martirică a Sfântului Haralambie.

 Pentru credinţa sa neclintită şi pentru răbdarea de care a dat dovadă în faţa chinuitorilor, creştinii l-au cinstit şi iubit mult pe Sfântul Haralambie, rugându-l să-i ajute atunci când şi ei erau în suferinţe, boli sau necazuri ale vieţii.

 Astfel, evlavia credincioşilor ortodocşi l-a considerat pe arhiereul Magneziei ocrotitor de boli, de moarte năprasnică, iar pentru că sfântul fusese păstor înainte de a fi hirotonit, ţăranii îi cereau să le apere animalele domestice şi să-i ajute să aibă roadă bogată. 

Sfântul cu siguranţă i-a ajutat pe foarte mulţi în rugăciunile lor, pentru că altfel nu s-ar putea înţelege mulţimea de tradiţii populare, legate de cinstirea lui, dar şi numărul mare de biserici şi mănăstiri care i-au fost închinate.

 Românii l-au cinstit pe Sfântul Haralambie, cerându-i să-i apere de boli, de moarte năprasnică şi să le ocrotească animalele. Sensibili la sfinţii care au fost păstori, românii, cu un trecut pastoral bogat, s-au simţit ataşaţi foarte mult de acest sfânt, construind sfinte locaşuri în cinstea lui şi păstrându-i sfintele moaşte ca daruri nepreţuite şi făcătoare de minuni.