Înălțarea Sfintei Cruci

 

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este un adevărat izvor de putere spirituală pentru creştini.

 Aceasta se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Pătimirile şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos în Vinerea Mare. 

În vechime, crucea era un obiect de tortură destinat deţinuţilor, tâlharilor, răufăcătorilor şi în general tuturor celor care se considera că meritau o moarte ruşinoasă. 

Mântuitorul Iisus Hristos fiind răstignit pe cruce a înnobilat acest semn, căci din obiect de tortură ea devine pentru creştini semnul iubirii jertfelnice a Domnului Hristos pentru oameni. 

În momentul în care sângele Mântuitorului Hristos a udat lemnul crucii, aceasta a devenit Altarul jertfirii lui Hristos, altar mai sfânt decât toate obiectele sfinte din templul din Ierusalim. Dar Iisus Hristos Domnul este în acelaşi timp şi jertfa, şi Jertfitorul, şi după cum nu poate exista Altar fără jertfă şi nici jertfă fără Altar, tot astfel din momentul jertfirii lui Hristos, Crucea devine una cu El şi se va numi „Crucea Domnului” (Galateni 6, 14) sau „Crucea lui Iisus” (Ioan 19, 25).

 Aşadar, Crucea devine mijlocul de răscumpărare şi împăcare a oamenilor cu Dumnezeu. În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci. 

Aşa cum se menţionează şi în Sinaxarul zilei, primul eveniment se referă la descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi înăl­ţarea ei solemnă în văzul poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie. 

Acest fapt minunat se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care după îndelungate eforturi a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Înainte însă de a descoperi împărăteasa Elena lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim, fiul ei, împăratul Constantin cel Mare (306-337), a văzut pe cer în chip minunat semnul Sfintei Cruci, alcătuită din stele, şi cu îndemnul: „In hoc signo vinces” 

- „În acest semn vei învinge”. Văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul a poruncit meşterilor să facă o cruce mare din aur şi din pietre scumpe, care să fie purtată înaintea oştirilor sale.

 Deci, lovindu-se de oastea lui Maxenţiu, marele Constantin l-a biruit pe acela la Pons Milvius - Podul Vulturului şi a intrat biruitor în Roma, în anul 312. Un an mai târziu, Constantin cel Mare a emis celebrul Edict de la Mediolanum, prin care le era acordată creştinilor libertatea deplină. 

Cel de-al doilea eveniment din istoria Sfintei Cruci sărbătorit astăzi este aducerea sau întoarcerea Crucii de la perşii păgâni, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius (610-641), care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, tot într-o zi de 14 septembrie.