Despre păcate !

Mulţi dintre noi spun că nu păcătuim din vina noastră, ci din cauza ispitelor diavoleşti. Să-i lăsăm în grija Satanei pe evlavioşii ipocriţi, făţarnici şi să ne oprim la reflecţiile despre felul cum păcătuim ale lui Montaigne (filosof şi moralist francez, 1533-1592). Montaigne spune că există două feluri de păcate: "unele năvalnice, grăbite şi neaşteptate" şi altele "săvârşite în repetate rânduri, chibzuite şi analizate, păcate de constituţie, ba chiar de profesie şi vocaţie".

Despre cea de a doua categorie, moralistul spune mai departe: (...) nu-mi pot închipui că ele (păcatele chibzuite, ) ar putea sălăşlui atâta vreme într-un suflet fără ca raţiunea şi conştiinţa acelui care păcătuieşte să nu le fi acceptat în chip statornic şi să nu le fi dat consimţământul".
...O, Doamne, câtă dreptate are robul Tău Montaigne!

În adevăr, sunt păcate pe care le săvârşim adesea din greşeli, din nebăgare de seamă, păcate grăbite, neaşteptate care ne pot veni de la... "drăcuşori". Dar aproape toate păcatele noastre sunt chibzuite îndelung, gândite sau, cum spune filosoful, ba chiar de profesie, de vocaţie, săvârşite cu consimţământul raţiunii.

Şi Montaigne îşi încheie reflecţia sa asupra păcatelor astfel: "(...) şi-mi vine greu să-mi închipui şi să reconstitui acea căinţă pe care un asemenea păcătos se laudă că ar resimţi-o în anumite clipe!"

Nici vorbă, o asemenea căinţă este o evlavie ipocrită, o mască bine colorată. (Din Montaigne. "Eseuri").