"Ce are fiecare în sine?" punea Schopenhauer această întrebare în cartea sa " Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă"... Din totdeauna, omul şi-a dorit avuţii pământeşti pentru îndestularea poftelor trupului.Doar puţini dintre noi ne dorim, ne îngrijim a avea şi o avere înlăuntrul fiinţei noastre, comori ale spiritului ce nu se trec, nu se vestejesc. E normal să te îngrijesti şi de cele ale vieţuirii biologice, care sunt naturale, necesare – dar să te îngrijeşti şi de avuţia dinlăuntrul fiinţei tale: caracter frumos şi bun, înţelepciune, cumpătare... să-ţi slujeşti viaţa ta şi cu cele ale spiritului, nu numai cu cele ale trupului...Este o nebunie, spunea filosoful, să pierzi ceea ce ai înlăuntrul fiinţei tale pentru a câştiga pe cele dinafară, adică să-ţi distrugi propria valoare pentru averea pământească, pentru strălucirea efemeră, pentru rang, titluri, onoruri ce sunt preţuite doar de plebe, de inşi de turmă.
Autorul "Monografiei laconice a localităţii Darabani", Octav Teioşanu
( născut la 30 aprilie 1957, în Darabani) a renunţat la o carieră universitară şi de cercetare pentru a agonisi o avuţie înlăuntrul fiinţei sale, o adevărată comoară pentru fericirea vieţii trăite:liniştea patriarhală a Darabaniului, locul său natal.
Idealist incurabil, pasionat de istorie, lectură şi tenis de câmp , a încercat şi a reuşit o monografie de istoriologie umană, laconică, poetică, intimă,
meditativă, postmodernistă , bine documentată despre localitatea natală
( vezi Prefaţa semnată de istoricul şi cercetătorul Gh.Cliveţi).
În cele peste 200 de pagini autorul prof.Octav Teioşanu surprinde emblematic în ochii cititorilor demersurile istoriei şi memoriei în cele 11 capitole : Cadrul geografic, Istoricul localităţii, Scurt istoric al şcolii, Cadrul cultural, Evoluţia vieţii economice, Realităţi şi perspective, Concluzii...de la atestarea documentară a Căbicenilor, denumirea veche a localităţii Darabani, în 1546, la întemeierea târgului, în 1837 şi transformarea acestuia din timpurile moderne şi contemporane.
Este relaţia noastră cu istoria cea care ar trebui să fie sau doar una de suprafaţă? Întrebarea se strecoară adesea printre paginile monografiei, iar răspunsul propus de autor merită luat în consideraţie:" Când vezi situaţiile obişnuite cu o intuiţie extraordinară, este ca şi cum ai descoperi un giuvaer în gunoi. Dacă munca devine o parte a practicii spirituale, atunci problemele noastre obişnuite, zilnice, încetează a mai fi probleme, ci dimpotrivă, devin o sursă de inspiraţie."( vezi:" Mitul libertăţii şi calea meditaţiei", de Chogyam Trungpa,2006).
Trebuie să recunoaştem, ceea ce propune autorul Octav Teioşanu este un îndemn despre care vorbesc toate tradiţiile istoriologiei umane: o muncă intelectuală sau mentală, provenind dintr-o pseudo-sofisticare a minţii analitice. Privită din această perspectivă în "Monografia..." istoricului O.Teioşanu problema este tot una de natură spirituală. Face parte din modalitatea de a ne raporta la situaţiile mărunte , obişnuite, autorul propunând pentru asta o formă de conştientizare "la tot ceea ce a văzut, a citit şi a simţit"( pag.11).
Adusă la o anume profunzime şi mai ales la continuitate, această stare mentală induce o empatie cu obiectul istoriei noastre, chiar şi locale, o unitate cu lucrurile reale cu care lucrăm:"Întotdeauna mi-a fost greu să citesc acele cărţi care nu aveau # suflet# în ele, nu erau măcar puţin literaturizate..."spune profesorul şi istoricul Octav Teioşanu în Introducerea monografie sale.
O lucrare despre care pot garanta sută la sută că trebuie achiziţionată pentru orice bibliotecă "laconică" , fiind realmente o bijuterie existenţială şi o experienţă voluptuosă de lectură ( în sensul de parfumuri şi arome locale patriarhale), scris în minunate fraze palimpsestice despre oameni şi fantasme , eroi şi nevoi municipale, tradiţii şi obsesii culturale...
Este un text care se citeşte cu sufletul la gură pentru arta cu care a materializat inefabilul istoriei locale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu