sâmbătă, 22 martie 2008

Ziua Bărbatului - 5 Mai

Initiativa cetăţenească pentru instituirea zilei de 5 mai ca "Zi a Bărbatului" a fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ şi va intra în procedurile parlamentare in vederea legiferării.
Proiectul, promovat de un comitet de iniţiativă, a fost publicat ieri in Monitorul Oficial. Autorii iniţiativei au avut în vedere principiul egalităţii în drepturi, în sensul că, aşa cum pentru sărbătorirea femeilor a fost instituită ziua de 8 martie, dată consfiinţită de Adunarea Generală a ONU în 1977, şi pentru sărbătorirea bărbaţilor este firesc să se stabilească o zi, în speţă ziua de 5 mai. Motivarea declarării celor doua zile ca sărbători legale nelucrătoare este prezentată de iniţiatori din perspectiva faptului că România are cele mai puţine sărbători legale din întreaga Uniune Europeană, numai 8 faţă de 18 cât are, spre exemplu, Slovenia.
Autorii proiectului de lege vor să adune necesarul de 100.000 de semnături de susţinere într-o lună, cel târziu până la 5 mai.

vineri, 21 martie 2008

Copii mai inteligenţi!

Se consemnează că până la vârsta de 4 ani acumulăm 70% dintre cunoştinţe, de aceea, dacă doriţi să creşteţi copii deştepţi, nu neglijaţi ajutorul cărţilor sau al filmelor pentru copii. Inteligenţa copilului este cu atât mai mare cu cât acesta reuşeşte să se simtă mai bine în pielea lui, sunt de părere psihologii. Pentru aceasta, este de ajuns să-i acordaţi în fiecare zi măcar o jumătate de ora de atenţie, oricât de obosit aţi veni de la muncă.
Copiii foarte mici învaţă mai repede şi mai multe lucruri din cărţile cu fotografii colorate decât din cele cu desene, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani. Ei recomandă cărţile cu fotografii, deoarece acestea îi ajută mai mult pe copiii mici să înţeleagă modul în care funcţionează lumea. Experimentele psihologilor au demonstrat că cititul poveştilor seara la culcare măreşte coeficientul de inteligenţă al copiilor cu 25%, dezvoltându-le vocabularul şi responsabilizându-i cu privire la acţiunile lor.
Pe lângă crearea unui univers propriu, în care copilul se identifică cu eroul povestirii, filmele ajută la crearea unei legături puternice între copil şi părintele său. Mai ales taţilor, cărora le este mai greu să găsească o modalitate de joc cu copiii lor de doi-cinci ani, le este recomandată petrecerea timpului cu copilul vizionând un film. Copilul trebuie pus apoi să povestească întâmplările din film şi să încerce să stabilească mai multe finaluri ale filmului, lucru care îl va ajuta la maturitate să obţină cele mai bune soluţii la problemele sale.

miercuri, 19 martie 2008

Dezlegare pentru alegeri locale!

Biserica Ortodoxă vrea în administraţia locală dar face un mic pas şi către Parlament. Patriarhul Daniel s-a declarat de acord cu propunerea ca preoţii ortodocşi să aibă calitate de observator în legislativ. Preoţii au mai primit dezlegare să candideze şi la alegerile locale din acest an, pentru funcţiile de consilier judeţean sau local. Sinodul Bisericii Ortodoxe din 6 martie a stabilit că preoţii pot candida ca independenţi, însă a menţinut interdicţia din 2004 referitoare la implicarea preoţilor în politică.
S-a depus, la începutul lunii februarie, un proiect de lege cu articol unic, referitor la prezenţa cultelor în parlament, invocând modelul reprezentării altor Biserici Ortodoxe pe lângă instituţiile de la Bruxelles. Iniţiativa sa reglementează în mod ambiguu prezenţa a 2 reprezentanţi permanenţi ai Bisericii Ortodoxe în Parlamentul României.
Potrivit proiectului de lege, reprezentanţii cultelor în general au dreptul de a participa în calitate de delegaţi permanenţi în plenul Parlamentului si in comisii unde se dezbat proiecte de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activitatea cultelor, educaţie şi învăţământ confesional, asistenţă socială şi patrimoniu national.
Următoarele alineate din proiectul de lege se referea în mod special la reprezentanţii Patriarhiei române care pot participa în calitate de delegaţi permanenţi în plen şi în comisii. Calitatea de delegat permanent al Patriarhiei, se arată în proiectul de lege, se exercită indiferent de caracterul public sau secret al şedinţelor comisiilor parlamentare. Proiectul mai prevede ca reprezentanţii permanenţi ai Patriarhiei Române, în număr de 2, câte unul pentru fiecare Cameră, vor fi stabiliţi si remuneraţi de Patriarhia Română.
Constituţia prevede că şedinţele Parlamentului sunt publice, prin urmare legiferarea prezenţei unor observatori permanenţi din partea Bisericii pare inutilă. Proiectul de lege se află pe traseu parlamentar, urmând să fie luat în discuţie la Senat.

Adio petreceri şi nunţi!

Proiectul priveşte nu doar petrecerile care se organizează în corturi amplasate între blocuri sau în curtea caselor, ci şi pe cele organizate acasă. Potrivit actului normativ, se pot face petreceri până la ora 21,00, iar cele care depăşesc ora limită şi care sunt însoţite de muzică dată la maximum pot atrage amenzi de până la 4000 de lei. Aceleaşi amenzi se vor da şi locatarilor care îsi renovează apartamentele dupa ora 21,00. Potrivit proiectului, vecinii care se simt tulburaţi de astfel de evenimente le pot reclama la Poliţie, inclusiv prin apelul de urgenţă 112. Comisia juridica a avizat proiectul, iar acesta urmează să fie discutat în plenul Senatului.

marți, 18 martie 2008

Primari şi consilieri !

Potrivit unei legi adoptate tacit de Senat, candidaţii la funcţia de primar de comună sau oraş trebuie să fie absolvenţi de studii liceale, cu diplomă de bacalaureat, iar cei care candidează la primar de municipiu trebuie să aibă cel puţin studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă. Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari. Iniţiativa legislativă care modifică Legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a fost adoptată tacit, după ce senatorii nu au reuşit să o ia în discuţie până la expirarea termenului regulamentar, 25 februarie.Potrivit punctului de vedere al Guvernului, transmis acestei Camere legislative, iniţiativa este neconstituţională deoarece, potrivit legii fundamentale, au dreptul de a candida pentru o funcţie în organele administraţiei publice locale cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea fundamentală şi care au cel puţin 23 de ani, fără a exista limitări în privinţa studiilor acestora.În opinia Executivului, instituirea unor condiţii suplimentare pentru candidatul la funcţia de primar, aceea referitoare la obligativitatea absolvirii cel puţin a studiilor medii, contravine prevederilor constituţionale. Iniţiativa legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.
Constituţia României reglementează în art. 16(3) dreptul persoanelor care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară de a ocupa funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare. De asemenea, se menţionează că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Totodată, în art. 36, 37 se menţionează dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales.Pe de altă parte, legislaţia privind administraţia publică locală stabileşte că prin autonomie locală se înţeleg dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.Acest drept se exercită de Consiliile Locale şi primării, precum şi de Consiliile Judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, se arată într-un comunicat al Institutului Naţonal de Administraţie (INA)."Colectivităţile locale, prin vot, sunt în măsură să desemneze primarul şi membrii Consiliilor Locale, în virtutea autonomiei locale, aspecte fireşti într-un sistem de descentralizare administrativă. Nu se pot impune restricţii în funcţie de studii, avere, înălţime sau culoarea ochilor.În aceste condiţii, datorită neconstituţionalităţii impunerii altor cerinţe cu privire la candidaţii pentru funcţiile de primar şi consilier local, după '90, în România am asistat la o perivdare al neprofesionalismului prin funcţiile publice. Singurele care erau în măsură să formuleze condiţii cu privire la profesionalismul candidaţilor erau partidele politice care îi susţineau, condiţii de cele mai multe ori formale.
Prin Legea nr. 249 din 22 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali s-a realizat un pas important în direcţia pregătirii aleşilor locali, în sensul asigurării unui minim de cunoştinţe necesare desfăşurării în bune condiţii a mandatului. Astfel, legea menţionată precizează că aleşii locali au obligaţia de a participa la cel puţin un curs de pregătire în domeniul administraţiei publice locale, în decursul primului an de mandat. Excepţie fac aleşii locali care au deţinut anterior un alt mandat de consilier local, consilier judeţean, preşedinte al Consiliului Judeţean, primar sau au exercitat funcţia de prefect, au fost funcţionari publici, au deţinut un mandat de parlamentar sau au studii economice, juridice ori administrative. Potrivit legii, cursurile de pregătire vor fi organizate de instituţiile abilitate de lege. Fără alte detalieri însă, reglementarea de mai sus nu a fost respectată, aleşii locali uitându-şi îndatoririle cu privire la pregătirea profesională. În aceste condiţii, considerăm necesare impunerea unor norme imperative în acest sens. INA va propune o hotărâre de guvern care să precizeze: durata minimă a acestor cursuri (15 zile), instituţiile abilitate să le organizeze, sursele de finanţare, modalitatea de finalizare, efectele nepromovării examenului.

duminică, 16 martie 2008

Duminica Floriilor!

Tradiţionala slujbă de Florii, care inaugurează Săptămâna Patimilor în religia creştină, a început duminică, la ora 09.30 , în piaţa Sfântul Petru, de la Vatican, fiind oficiată de papa Benedict al XVI-lea. Slujba, urmărită de mii de persoane, a început cu procesiunea ramurilor de măslin, care au fost binecuvântate de suveranul pontif. Duminica Floriilor, prima zi din Săptămâna Patimilor, sărbătoreşte, în religia creştină, intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde acesta a fost întâmpinat de mulţimea care aşternea ramuri de măslin la picioarele sale, cu câteva zile înainte de Paştele evreiesc. Această zi precedă, potrivit Evangheliilor creştine, arestarea, răstignirea şi învierea lui Iisus.
Romano-catolicii sărbătoresc Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim. Credincioşii catolici vin la biserică cu flori sau crenguţe înverzite, cu ramuri de măslin sau de palmier, gest care simbolizează primirea calduroasă făcută lui Iisus în oraşul sfânt.
La Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a inaugurat Săptămâna Mare, printr-o Mesa specială. În timpul ceremoniei, sunt binecuvântaţi oamenii veniţi în Piaţa San Pietro, iar ramurile de măslin şi palmier sunt sfinţite. Din 1985, prin dorinţa Vaticanului, în Duminica Floriilor se celebrează şi Ziua Mondială a Tineretului.