marți, 3 noiembrie 2009

Gripa AH1N1: alertă maximă!( I )

“Manifestaţi tuse seacă, scurgeri nazale apoase şi temperatură” – este mesajul pe care tot românul l-a învăţat pe de rost.
Din păcate, acelaşi avertisment devine, acum, cît se poate de ameninţător.
Spitale în carantină, explozie a numărului de îmbolnăviri, previziuni sumbre privind o posibilă pandemie, mesaje destul de alarmante din partea autorităţilor de profil, toate acestea în România, unde, în urmă cu doar cîteva săptămîni, gripa porcină era doar un subiect de glumă. “Treaba” a devenit serioasă, din păcate, iar puterea de prevenire a răspîndirii virusului este pusă la îndoială, pentru că nu numai autorităţile trebuie să “atace” problema, ci şi un comportament responsabil al fiecărui român care prezintă simptomele bolii.
Vor face românii ceea ce recomandă cu titlu de “obligatoriu” medicii? Să sperăm că majoritatea aşa vor face. Pentru că se pare că de la teoria conspiraţiei pusă pe tapet permanent de la descoperirea noii gripe s-a ajuns la o realitate înfricoşătoare şi imediată.
Şi, apropo de teoria conspiraţiei, unele “voci” afirmă că ni se mai pregăteşte ceva.
Creşterea numărului de cazuri de gripă confirmate în această perioadă este cauzată de pătrunderea şi răspîndirea virusului AH1N1 pandemic în colectivităţile de copii şi tineri din judeţele Iaşi, Dolj, Prahova şi din Municipiul Bucureşti.
Ca urmare a acestei situaţii, în această săptămînă s-a luat decizia suspendării cursurilor în două şcoli din Municipiul Bucureşti şi în cîte o şcoală din judeţele Dolj, Iaşi şi Suceava.
În plus, au mai fost suspendate cursurile în trei clase din trei şcoli diferite în Iaşi şi ale unei clase dintr-o şcoală din Bacău.
Comitetul de coordonare pentru gripă a decis, astăzi, următoarele măsuri suplimentare:
Începînd de astăzi, toate unităţile spitaliceşti vor intra în carantină, ceea ce înseamnă că vor fi limitate vizitele la bolnavi şi va fi restricţionat numărul aparţinătorilor care vor avea acces în spital.
În Unităţile de Primiri Urgenţe, vor fi organizate fluxuri separate pentru triajul bolnavilor cu gripă. Ministerul Sănătăţii va elabora un Ordin de ministru prin care toţi medicii de familie vor fi mobilizaţi la acţiunea de vaccinare cu virusul pandemic, care începe pe 26 noiembrie.
Începînd din această săptămînă, vor fi distribuite medicamente antivirale şi către spitalele de boli infecţioase judeţene, pentru acţionarea în caz de urgenţă.
Din bugetul Ministerului Sănătăţii va fi reparitizată, în următoarea săp­tămînă, suma de 27.000.000 lei către spitalele din zonele afectate şi direcţiile de sănătate publică, pentru achiziţionarea materialelor de protecţie (măşti), dezinfectanţi, benzină pentru transportul probelor etc.
Reţeaua de supraveghere şi control este în continuare în alertă maximă pentru depistarea noilor cazuri, iar spitalele de boli infecţioase sînt pregătite în cazul unui aflux de pacienţi, după cum a anunţat ieri Ministerul Sănătăţii.
Iată că gripa AH1N1 începe să devină un rictus şi-o forţă de ameninţare, ale cărei proporţii pot fi imprevizibile, cu tot controlul şi cu toată puterea de predicţie a specialiştilor.
Carantina în spitale, anunţată ieri de către prof.dr. Adrian Streinu Cercel, este o măsură, aşa cum este şi vaccinarea. Ele sînt bune, sînt operaţionale, au o eficienţă, dar – ca orice lucru pe lumea aceasta – au şi limite.
În materie de boli transmisibile, însă, întotdeauna problema principală este legată de “responsabilitatea personală” a fiecă­ruia dintre noi. Purtătorul unei boli transmisibile trebuie să fie primul “conştient” de sine, de ceea ce face şi de ceea ce poartă în corp. Purtătorul unui virus violent, precum cel care dă tîrcoale şi acum pe la noi, trebuie să înţeleagă că, de data aceasta “nu-i vorba despre o viroză, despre o gripă umană obişnuită, nici despre o răceală” care nu contează. Trebuie să reamintim că virusul gripal AH1N1 conţine trei tulpini virale, deci este un amestec de trei virusuri; unul uman, altul aviar şi unul porcin.
De aici provine virulenţa lui, care poate face ca unele organisme umane să nu fie echipate corespunzător pentru a face faţă la îmbolnăvire.
Gripa de anul acesta cere trezirea conştiinţei responsabile a fie­cărui om şi necesitatea stringentă de a se proteja pe sine de îmbolnăvire, iar dacă ea s-a produs, a-i proteja cu responsabilitate pe cei din jur.
Un singur om bolnav poate da boala unor nenumăraţi contacţi; în autobuz, în tramvai, pe stradă, la slujbă sau acasă!
Poate că, dacă tot strigăm acum după respect, este chiar momentul să fim primii care dau dovadă de respect faţă de cei din jur, respectînd recomandările făcute de medici.
Fiecare om responsabil în privinţa aceasta poate contribui la reducerea numărului de bolnavi şi, cine ştie, poate chiar la salvarea vieţii unor oameni.

Niciun comentariu: