sâmbătă, 4 iulie 2009

Editorial: La liceu, colesterolul şi misoginul!

***

Odată cu introducerea admiterii în clasa a IX-a pe baza mediilor din gimnaziu şi a tezelor unice, notele au crescut de la an la an. Actualul sistem de admitere la liceu este contestat de directorii liceelor bune. Elevii optează pentru profilurile teoretice, chiar dacă nu găsesc de lucru după absolvire.

Se afirmă că actualul sistem de admitere bazat pe mediile generale ale anilor de studiu şi notele obţinute la tezele cu subiect unic nu stabileşte o ierarhie corectă între şcoli.
Tezele cu subiect unic nu fac decât să umfle notele de in
trare la liceu. În opinia noastră, un alt argument pentru schimbarea sistemului de admitere la liceu este faptul că un examen ar asigura o proporţie mai bună între fete şi băieţi.
La majoritatea lice
elor vin mai mult fetele. Ele sunt mai constante şi mai aplecate spre studiu, în detrimentul băieţilor, care au note mai mici, dar sunt capabili de performanţe.

Statistica arată că la admiterea din acest an, 68% din elevi au avut medii între 7 şi 10, iar trei elevi au avut media 10. Conform tendinţei din ultimii ani, aproape toţi elevii se vor îndrepta spre filiera teoretică, ceea ce va duce la desfiinţarea liceelor tehnice, principalele furnizoare de meseriaşi pe piaţa muncii. Şi aceasta în condiţiile lipsei examenului de admitere la liceele teoretice, de care n-ar trece niciun sfert din candidaţi

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că, începând cu anul şcolar 2010-2011, tezele cu subiect unic vor fi desfiinţate. Elevii aflaţi acum în clasa a Vlll-a vor fi admişi la liceu în baza unui test internaţional, care va conta în proporţie de 25% la admiterea în liceu.

***

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Neapole, femeile care au depăşit valorile normale de grăsimi în sânge sunt în pericol să le scadă apetitul sexual. Au fost selectate 441 de femei active sexual, care sufereau de hipolipidemie, şi 115 femei cu hiperlipidemie. Toate au răspuns unui set de întrebări privitoare la activitatea sexuală, cu scopul de a fi stabilită legătura dintre excesul de colesterol şi libidou. Întrebările au vizat dorinţa sexuală, gradul de excitare, de lubrifiere, orgasmul, satisfacţia sau insatisfacţia în timpul actului sexual... Rezultatele evidenţiate de răspunsuri arată că o femeie din două suferindă de hiperlipidemie (aproximativ 51%) prezintă şi disfuncţii sexuale.
Pentru medicul Esposito şi echipa sa de la Universitatea din Neapole, autorii acestui studiu, perturbarea circulaţiei sângelui presupune aproape obligatoriu o scădere a fluxului sangvin spre organele genitale. Ceea ce reprezintă cauza multor probleme sexuale. Dar pentru a înţelege legătura dintre colesterol şi sex, specialiştii noştri ne mai precizează că o parte din colesterol este implicată în secreţia de hormoni sexuali. La femeile care trăiesc într-o stare prelungită de stres se înregistrează o creştere a cantităţii de colesterol şi o diminuare accentuată a secreţiei hormonului estrogen. La femeile aflate la menopauză, acest fenomen este şi mai pregnant. Potrivit specialiştilor, pentru normalizarea activităţii sexuale, dar şi a valorilor colesterolului sanguin, un rol decisiv îl are stilul de viaţă: alimentaţie echilibrată, exerciţii fizice, fără abuz de alcool şi fără ţigări.
Ficatul este locul und
e se produce aproximativ 80% din colesterolul care ne este necesar. Dar colesterol mai avem şi din alimentaţie, dezechilibrele alimentare putând să se finalizeze cu depăşiri însemnate ale valorilor colesterolului din sânge.

Întâlnirea membrilor comisiei parlamentare de anchetă, pentru a dezbate cazul Monicăi Iacob Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului în ceea ce priveşte verificarea sumelor cheltuite de "Ziua Tineretului" s-a lăsat cu atacuri la viaţa privată în cadrul şedinţei de miercuri, 1 iulie. Centrul de Resurse Juridice (CRJ), ong care se ocupă cu respectarea drepturilor omului, condamnă afirmaţiile discriminatorii de genul "domnişorică" ale deputatului PDL, Cristian Boureanu faţă de liberala Alina Gorghiu şi acuză misoginismul din politica românească

***

Parfum de weekend!


***

Bună dimineaţa, Mileanca!

* Anii de liceu!* Colesterol de misogin!* Parfum de weekend!*

vineri, 3 iulie 2009

Editorial: Liceul, Ba(l)zac şi ultravioletele!

Absolventii milenceni de clasa a VIII –a au aflat liceul la care au fost admisi, după prima etapa a admiterii computerizate pentru clasa a IX –a. La nivelul comunei Mileanca, s-au inscris pentru aceasta prima etapa 30 de candidati.
Din cele 4.980 de locuri in invatamantul liceal si tehnologic au ramas libere 612 locuri. Cele mai multe dintre locurile libere sunt in unitatile tehnologice, pentru liceu ramanand pentru urmatoare etapa computerizata 41 de locuri libere. Dintre acestea, zece sunt la Colegiul National „A.T. Laurian”, la filologie, 11 la profilul matematica – informatica de la Colegiul National „Grigore Ghica” din Dorohoi si 20 de locuri la matematica informatica la Colegiul National „Regina Maria”. Cea mai mare medie de admitere a fost 9,93 iar optiunea candidatei a fost profilul filologie de la Colegiul Ghica. Aceeasi medie a fost in capul listei si la Colegiul National „Mihai Eminescu” optiunea fiind matematica – informatica. A treia in topul admiterii a fost media 9,92 si a fost optiunea pentru matematica – informatica la Colegiul National „A.T. Laurian”. La Colegiul National „Mihai Eminescu”, cea mai mica medie de admitere a fost 7,93, la profilul filologie, iar la Colegiul Laurian, media cea mai mica de admitere a fost 6,48, la acelasi profil. La Liceul „Nicolae Iorga”, ultima medie de admitere a fost la profilul matematica – informatica, respectiv 7,95, in timp ce la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” ultima medie de admitere a fost de 7,93, tot la profilul filologie.
***
„Comedia umană" după Ba(l)zac!

Într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii Bazac a infirmat că se va plăti vizita la medicul de familie şi că 5 lei va costa deplasarea medicului, în afara programului, la domiciliul bolnavului.
A mai spus extrem de ferm şi faptul că spitalizarea nu se va plăti. La fel de sigur a fost şi în momentul în care a spus că tichetul se va aplica numai în cazul serviciilor care nu sunt cuprinse în pachet.
În propunerile care vor trebui supuse dezbaterii publice timp de două luni, tichetul se percepe şi pentru servicii care se regăsesc în pachet.
Până la urmă, pe 1 iulie, a anunţat ceea ce infirmase vehement. Se pare că, de data aceasta, ministrul va fi pus în situaţia de a-şi depăşi un termen pe care şi l-a propus. Pachetul de servicii medicale şi tichetele s-ar putea aplica din luna octombrie, şi nu din septembrie, aşa cum se anunţase iniţial.
De data aceasta a părut că ministrul Bazac nu a deţinut controlul asupra a ceea ce s-a lucrat în comisie, unde au fost şi doi experţi de la Banca Mondială.
În opinia oficialilor din Sănătate, aceste tichete îl vor face pe pacient să se gândească de două ori înainte de a apela la servicii medicale, numai că anumite categorii, cum ar fi pensionarii, făceau cele mai multe vizite la medic. Iar unii le vor putea face în continuare
fără să se caute în buzunar să vadă dacă au cu ce să-şi achite tichetul.
Despre aceste tichete s-a spus că vor aduce bani în plus în sistemul sanitar, care e în permanenţă gâtuit de subfinanţare. Numai că achitarea acestor sume pentru anumite servicii, în primul rând, va creşte nemulţumirea populaţiei, care şi aşa nu înţelege pentru
ce i se opresc bani lunar din salariu, în condiţiile în care şi aşa nu beneficiază de nimic dacă este lovită de vreo problemă medicală.
Dacă tichetele vor „lovi“ populaţia din octombrie, exact cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale, s-ar putea transforma şi într-un instrument de reproş electoral între candidaţi !
***
În iulie şi august nivelul radiaţiilor solare depăşeşte în România nivelul normal. Atenţie şi unde mergeţi în concediu - în Grecia, Spania, Turcia, chiar şi în Austria ultravioletele vor înregistra valori de alertă.
Nivelul îngrijorător al radiaţiilor pleacă de la indicele 8 şi ajunge până la 15, când vorbim de pericol extrem.
Din cauza stratului de ozon care s-a subţiat, a poluării şi a pădurilor care absorb din ce în ce mai puţin radiaţiile, razele ultraviolete au devenit periculoase şi pentru România. Cele mai afectate zone sunt sudul şi sud-estul ţării, unde indicele UV a atins valori de peste 8, ceea ce înseamnă valori mai şi foarte mari. Pericole sunt şi în zonele montane înalte neacoperite de păduri. În Grecia, sudul Italiei, sudul Franţei şi în Spania, indicele UV a depăşit valoarea de 8. În Turcia, indicele UV a atins valori extreme. Sursa: Realitatea TV

Bună dimineaţa, Mileanca!

*Repartiţia pe licee* Sănătate cu ...plată!*Cod galben ...de ultraviolete!*

miercuri, 1 iulie 2009

Editorial: Constatul amiabil şi curbaţii noduroşi!

De la 1 iulie 2009, accidentele rutiere survenite pe teritoriul Romaniei, in urma carora au rezultat numai pagube materiale si in care au fost implicate doua vehicule, vor putea fi solutionate fara ca documentele de constatare sa fie intocmite de catre Politie, cu conditia ca Formularul de constatare amiabila sa fie completat si semnat de catre ambii soferi implicati in accident.
NOUA PROCEDURA
Odata completat corect, formularul trebuie depus la companiile de asigurari, care, in baza acestuia, vor elibera documentele necesare intrarii in reparatie a autovehiculelor. Depunerea formularului de catre oricare dintre cele doua parti implicate reprezinta avizare de dauna si obliga asiguratorul sa efectueze constatarea pagubelor si, apoi, sa stabileasca vinovatia.Daca este un accident in care au fost implicate doar doua vehicule si din care au rezultat doar pagube materiale si formularele de constatare amiabila sunt completate corect si semnate de catre ambii soferi implicati in accident atunci indrumarea, de catre asigurator, a soferilor pentru protocolarea accidentului de Politie este interzisa.
Constatul amiabil conduce, din perspectiva conducatorilor auto, la simplificarea procedurii, de cele mai multe ori birocratice, care trebuie urmata, ca si consecinta a unui accident rutier. De asemenea, constatul amiabil conduce la scurtarea procedurilor de recuperare a prejudiciilor in caz de accidente de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale si reprezinta o alternativa in solutionarea lor, protocolarea acestora de catre organele de politie ramanand in vigoare in conditiile legii.In acest context, Media XPRIMM, compania de relatii publice a industriilor de asigurari si pensii private, a demarat o ampla campanie de informare a populatiei in ceea ce priveste procedura de constatare amiabila.
Prima componenta a acesteia o reprezinta http:constatulamiabil.ro primul web-site din Romania dedicat informarii publicului cu privire la aspecte practice derivate din implementarea constatului amiabil.
***
Castraveţii curbaţi şi morcovii noduroşi vor putea fi vânduţi fără restricţii în UE, de la 1 iulie, odată cu abrogarea standardelor privind forma şi dimensiunile pentru numeroase fructe şi legume, printre care conopidă, cireşe, dovlecei, ciuperci, usturoi, varză, prune, pepene sau spanac.
Normele UE care reglementează dimensiunea şi forma a numeroase fructe şi legume nu se mai aplică de la 1 iulie, când se vor abroga standardele specifice de comercializare pentru 26 de tipuri de fructe şi legume, informează CE.
Potrivit sursei citate, standardele de comercializare vor rămâne în vigoare pentru 10 tipuri de fructe şi legume, printre care merele, căpşunile şi roşiile. Chiar şi în cazul acestor categorii de fructe şi legume, statele membre pot autoriza magazinele să vândă produse care nu respectă standardele, atât timp cât etichetarea lor permite deosebirea de categoriile "extra", "I" şi "II".
"Ziua de 1 iulie marchează întoarcerea pe tarabe a castraveţilor curbaţi şi a morcovilor noduroşi", a declarat Comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Mariann Fischer Boel.
"Vorbind mai serios, este un exemplu concret al eforturilor noastre de reducere a birocraţiei inutile. Nu este nevoie ca astfel de chestiuni să fie reglementate la nivelul UE. Este mult mai bine ca ele să fie lăsate la latitudinea operatorilor de pe piaţă. Datorită acestor schimbări, consumatorii vor avea posibilitatea de a alege dintr-o gamă de produse cât mai largă cu putinţă. Nu are sens să aruncăm produse perfect consumabile doar pentru că nu au dimensiunea şi forma corectă", a mai spus ea.
O serie de negocieri au avut loc în 2007 cu privire la reforma organizării comune a pieţei fructelor şi legumelor, cu această ocazie Comisia angajându-se să reducă birocraţia inutilă prin renunţarea la o serie de standarde de comercializare pentru fructe şi legume.
Schimbările care vor intra în vigoare mâine înseamnă abrogarea acestor standarde pentru 26 de produse: caise, anghinare, sparanghel, pătlăgele vinete, avocado, fasole, varză de Bruxelles, morcovi, conopidă, cireşe, dovlecei, castraveţi, ciuperci de cultură, usturoi, alune în coajă, varză de iarnă, praz, pepene galben, ceapă, mazăre, prune, ţelină pentru peţiol şi frunze, spanac, nuci în coajă, pepene verde şi andive.
Vor rămâne în vigoare standardele specifice de comercializare pentru 10 produse care reprezintă 75% din valoarea comerţului comunitar: mere, citrice, kiwi, lăptuci, piersici şi nectarine, pere, căpşuni, ardei graşi, struguri de masă şi roşii( Mediafax).

Bună dimineaţa, Mileanca!

*Constatul amiabil* Curbaţi cu ... noduri!**

marți, 30 iunie 2009

Odihnească-se în pace!

Dumitrel Gh.Gheorghe ( n:10.02.1928 / d:27.06.2009)

Editorial:De Ziua Învăţătorului şi ridicarea la ceruri!

Ortodocşii români sărbătoresc în fiecare an, la 30 iunie, „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. De când au apărut primele şcoli în spaţiul românesc, învăţătorii şi mai apoi toate cadrele didactice care învaţă copiii au sărbătorit, în 30 iunie, „Ziua Învăţătorului”.
30 iunie a fost aleasă şi ca dată de „naştere” a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă, în chiar 30 iunie 1927, Tribunalul Ilfov a autentificat statutul acestei asociaţii prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari - corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.
Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi, an de an, de ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor (anul acesta în 27-30 august, la Bucureşti vor avea al XXX-lea lor congres), învăţătorii au fost numiţi „cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”.
Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp.
Dar…
Conform Legii nr. 289/2007, aprobată de Parlamentul României, „se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie". Ziua Învăţătorului este sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc, însă este asimilată ca zi lucrătoare, în condiţiile în care actul normativ menţionat nu prevede dispoziţii contrare.
Iar pe 5 octombrie în plan mondial se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Educaţiei.

***
Plictisiţi, obosiţi de rutina muncii administrative de zi cu zi care le cere să menţină oraşele în stare de funcţionare şi, eventual, să dea o şansă dezvoltării normale a acestora, primarii noştri gândesc, spun şi, din păcate, chiar şi fac o mulţime de lucruri trăsnite, uneori doar exotice, alteori de-a dreptul suprarealiste.
A fost, mai întâi, moda transplantării palmierilor din lumea lor tropicală în clima noastră cu ierni aspre, ceea ce face necesară îmbrăcarea lor vreo jumătate de an într-un fel de paltonaşe din stuf. A râs lumea de dnii Dan Matei Agathon, pe atunci ministru al Turismului, şi Radu Mazăre, care era tot primar al Constanţei şi al Mamaiei asociate, când au lansat moda, dar aceasta a făcut repede pui, de vreme ce au crescut palmieri din Galaţi şi până în sectorul diriguit de Piedone.
Acum o nouă modă bântuie prin primării şi prin minţile edilitare - telegondoliada!
Radu Mazăre a şi dotat urbea cu prima telegondolă orăşenească. L-a urmat îndeaproape dl Ştefan, Pinalti după renume, a cărui telegondolă realizată din banii oraşului va fi urmată, dacă are noroc, de o pereche finanţată din bani europeni. Tot la bani europeni se gândeşte şi dl Onţanu pentru telegondola sectorului său
Primarul de Petroşani, soţul dnei Ridzi a clocit şi domnia sa proiectul unei telegondole transcarpatice.
Alţi primari fac şi ei deja proiecte ori vizitează, în schimb de experienţă, municipiile deja telegondolizate.
Încet-încet, pe nebăgare de seamă, şi Mileanca se va muta în înalt,va urca la ceruri, fără ajutorul Patriarhiei.
Cred că e o idee foarte bună şi ea trebuie generalizată la nivelul întregii ţări. Trebuie sprijinită de la buget şi ajutată să obţină fonduri europene.
Primarul scapă de plictiseala întreţinerii şi reparării carosabilului, ba chiar şi de cea a reparării diverselor conducte şi instalaţii, iar noi, milencenii, in corpore, vom arunca în sfârşit asupra lumii o privire de sus. Ca să nu mai spun că aşa, văzută de la mare înălţime, până şi marea criză ni se va părea un fleac!
Consilierilor oricum aşa li se pare, de ce nu să avem parte de puţină democraţie?
***

Bună dimineaţa, Mileanca!

*De Ziua Învăţătorului!* Călător de dragul fotografiei* Mileanca şi ridicarea la ceruri!*

luni, 29 iunie 2009

Editorial: Apostolii Petru şi Pavel, indiromii şi MJ

Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Care este importanţa celor doi pentru credinţa şi spiritualitatea ortodoxă este greu de exprimat în cuvinte. Sfânta Scriptură şi Tradiţia ne dezvăluie viaţa şi activitatea lor, dar a sonda în adâncul fiinţei lor este iarăşi foarte greu. Ceea ce putem să facem cu uşurinţă este să ne împropriem îndrăzneala lor în faţa unei lumi ostile, pe care, în cele din urmă, au cucerit-o pentru Hristos. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt modele de actualitate, relevante pentru atitudinea de care avem nevoie în confruntarea cu pericolele ce ameninţă propria noastră identitate spirituală.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an pe data de 29 iunie, ziua în care au suferit moarte martirică la Roma, în anul 67 d.Hr. Tradiţia pune arestarea celor doi pe seama persecuţiei din timpul lui Nero, care a început din anul 64, când incendierea Romei a fost atribuită creştinilor. Tot tradiţia afirmă că Petru şi Pavel ar fi fost întemniţaţi pentru un timp în aceeaşi celulă, în închisoarea mamertină din Roma, unde şi-au convertit temnicerii şi s-au rugat până când în mijlocul celulei a ţâşnit un izvor, ce se poate vedea şi astăzi. Ambii Apostoli au fost executaţi în aceeaşi zi: Sfântul Petru a fost crucificat cu capul în jos pe Câmpia Vaticanului, iar Sfântul Pavel a fost decapitat pe drumul către Ostia, la Tre Fontane. Ilustraţiile din biserica de aici arată că Apostolul a fost decapitat pe un capăt de coloană, iar ţeasta sa a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de unde şi denumirea de Tre Fontane.
***
Reprezentantii rromilor vor ca titulatura de "rrom" sa fie inlocuita cu cea de indirom, "pentru a nu mai afecta imaginea Romaniei, din cauza infractiunilor comise de unii rromi", urmand ca o decizie sa fie luata in cadrul unei conferinte la Strasbourg, a declarat, vineri, Dorin Cioaba."Vrem sa ne debarasam de aceasta denumire, rrom, pentru a nu mai fi acuzati de autoritatile din Romania ca facem uz de numele tarii. Nu vrem sa mai fim noi oaia neagra, sa ni se spuna ca doar rromii fac nenorociri prin afara tarii", a declarat, vineri, corespondentului NewsIn, Dorin Cioaba, fiul regelui rromilor Florin Cioaba.Acesta a adaugat ca a fost deja infiintata "Asociatia Indirom", urmand ca aceasta propunere sa fie discutata in cadrul unei conferinte de la Strasbourg de saptamana viitoare."Speram ca la noua asociatie sa adere toate organizatiile, iar ulterior demunirea de indirom sa fie recunoscuta in actele oficiale. Am ales aceasta denumire pentru ca noi ne tragem din India si nu vrem sa mai fie facuta vreo legatura cu Romania sau orasul Roma", a precizat Dorin Cioaba ( Cotidianul).
***
Zvonul potrivit căruia Michael Jackson ar valora mai mult mort decât viu, apărut în urma haosului financiar lăsat în urmă de cântăreţ, e confirmat şi de faptul că oamenii din toate colţurile lumii s-au pus pe cumpărat orice are legătură cu regele popului. De asemenea, imediat după anunţarea veştii morţii acestuia, site-urile de ştiri din întreaga lumea au fost năpădite de utilizatori interesaţi să afle cât mai multe detalii privind decesul vedetei.

La doar o zi după nefericitul eveniment, Michael Jackson a “reînviat” la nivel comercial. Primele 15 poziţii din topul celor mai descărcate 50 de albume de pe amazon.com au purtat numele regretatului artist, iar cele mai downloadate şapte albume de pe iTunes din ziua respectivă fac parte tot din discografia lui Michael Jackson.
Interesul publicului pentru achiziţionarea albumelor superstarului trecut în nefiinţă reprezintă un scenariu care s-a repetat în trecut în cazul altor vedete de primă mână, precum Elvis Presley şi Frank Sinatra, informează CNN.com. De-a lungul timpului, albumele lui Michael Jackson s-au vândut în peste 750 de milioane de exemplare la nivel mondial.
Vestea morţii regelui popului a dus şi la creşterea traficului site-urilor de ştiri din întreaga lume, în condiţiile avidităţii fanilor pentru fiecare detaliu care ar fi putut arunca lumină asupra controversatului deces. Acestea au înregistrat cu 50% mai multe vizite decât în mod normal, estimează money.ro De altfel, moartea lui Michael Jackson a fost cel mai fierbinte subiect al lumii virtuale în timpul scurs de la nefericitul eveniment, fie că este vorba de bloguri sau de reţelele de socializare şi de microblogging. De altfel, valul de căutări cu numele cântăreţului, venite din întreaga lume, a determinat mai multe căderi de viteză pe paginile Google, iar specialiştii companiei au crezut iniţial că motorul de căutare era victima unui atac online.
***

Bună dimineaţa, Mileanca!



*Sărbătorim Sfinţii Petru şi Pavel!*" Când stai la discuţii cu păcătoşii, înseamnă că eşti pe cale de a le ceda!* Fan MJ!* Indirom-rom-rrom!?*

duminică, 28 iunie 2009

Editorial de Duminică

„Zadarnic ne ostenim zi şi noapte pentru cele trecătoare. În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ţinem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărţi sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică şi de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte".( Părintele Cleopa)

Iată istorisirea Sfântului Vasile:

„Această pasăre, alcionul, are obiceiul a-şi scoate puii la marginea mării. Ea îşi pune ouăle în nisip lângă apa mării şi le cloceşte pe la mijlocul iernii, când se pornesc pe mare vânturi şi furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile şi furtunile se potolesc şi se alină, când alcionul şade pe ouă în cele şapte zile, după care ies puişorii din găoace. Fiindcă şi de hrană au trebuinţă, Dătătorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai dăruit acestei păsări, încă şapte zile pentru creşterea puilor săi. În şapte zile puii acestei păsări pot zbura spre a scăpa de apele mării. Aceste lucruri le ştiu corăbierii de prin aceste locuri şi numesc aceste zile zilele alcionului.
Corăbierii, cu corăbiile încărcate de mărfuri, aşteaptă să vină zilele alcionului, spre a porni în largul mării. Ei ştiu că atunci Dumnezeu ţine marea în loc, să nu se tulbure pentru ouăle şi puişorii alcionului“.

***

FotoMeteo de la ora 15. Precipitaţii 8 l/mp.

Bună dimineaţa, Mileanca!

*Despre grijile vieţii*Mileanca- feeling*