duminică, 25 aprilie 2010

Hristos a Inviat!

de Vasile Nichifor
***
Rabdarea e buna.
Avutia e rea.
De vrei de aceasta sa te convingi, citeste te rog cele zece porunci.
Si ai sa vezi cine le incalca mai mult si se ingreuneaza pe sine.
Cei care rabda sau cei care traiesc in indestulare.
Eu stiu ca in rabdari m-a nascut maica mea si in rabdari am crescut, ceia ce avea sa-mi aduca multe bucurii si satisfactii in viata, constituind si ceia ce sunt.
De la a umbla descult, mai mult flamand, zdrenturos si pana la a avea incaltaminte de piela, costum de imbracat, mancare dupa pofta inimei si conditii de locuit normale,
toate acestea au insemnat pas cu pas motive de multumire si de bucurie.
Pe cand cel ce le are pe toate este privat de aceste bucurii,
si atunci poate mai lesne a se rataci.
Asa ca multumesc lui Dumnezeu pentru incercarile ce mi-lea randuit,
si proslavesc aceasta tara a rabdarii, unde m-am nascut si am crescut si am suportat multe lipsuri si privatiuni.
Am fost zece copii la parinti(din care doi au decedat de mici)
si am trait si crescut in perioadele cele mai grele:
razboiul, dupa care a urmat foametea; venirea comunistilor la putere,
cu consecintele ce au urmat: cotele care au fost ca o foamete prelungita;
lupta si hartuiala pentru intovarasire si colectivizare, caruia pana la urma am cazut victime.
Urmand emigrarea tineretului si nu numai.
Am sa va ilustrez in cuvinte un aspect simbolic cugetand la cele intamplari:

Mama

Departe, intr-un ungher de tara,
Te vad pe tine Mama.
Zbatandu-te-n lipsuri si nevoi,
Sa ne poti creste pe noi.

S-aude-n soba duduind vapaia,
De noi s-a umplut odaia.
Din zori si pana-n noapte trudind,
Nu am reusit sa te vad dormind.

Seara langa soba, torcandu-ti fuiorul
Rascoleai in tine dorul.
La lumina chioara a unei lampi cu gaz
Iti licareau lacrimele pe obraz.

De tine ne lipeam, plini de duiosie
Pentru a-ti potoli durerea tie
Atunci te intrebam daca de plansul tau,
Mama sunt vinovat si eu?
Iti sporeau in ochi lacrimele atunci,
Impedicandu-te sa-mi raspunzi.
Cu pestelca ochii inlacrimati stergeai
Spunandu-ne pe suflet tu ce ai.

Mama draga sunt tare straina
Nu, nu ai tu nici o vina.
De vina-i soarta ce a fost atat de rea
Si m-a lasat pe mine singurea.
O sora mai mare de soarta lovita,
Infirma-i de cand era mica.
Un frate atunci, cu crucea in spate
S-a dus sa ne mantuiasca de pacate.
Alti doi, luati sub arme -tara sa intregeasca-
Au cazut pe front in tara ruseasca.
Mama si cu tata s-au dus in lumea tacerii
Plecand, cred, din cauza durerii.

De aceia ma cuprinde acuma cate un dor,
Ce ochii mi-i transforma in izvor.
Incepeai apoi sa canti un cantacel de jale
Cu ochii umeziti, adormeam care de care.

Te vad luptandu-te cu liftele pagane
Care ne lasau fara de paine.
Colectori adusi de prin alte sate,
Furiosi ne dadeau deoparte.

Mama. Te vad in hohot cum plangeai
Baietii de acasa cand îi petreceai
Te vad si senina, ca o sarbatoare:
Ti-a venit acasa baiatul cel mare.

Niciun comentariu: