luni, 8 noiembrie 2010

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil


Ziua de 8 noiembrie a fost rânduită de Biserică ca zi de cinstire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, începând cu secolul al V-lea. Ca semn de cinstire, Sfinţii Voievozi sunt pictaţi pe uşile diaconeşti ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celălalt o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Raiului sau, potrivit tradiţiei iconografice bizantine, Sfântul Arhanghel Mihail poartă scut, sabie şi platoşă militară, iar Sfântul Arhanghel Gavriil ţine în mână un sceptru, simbolul binecuvântării pe care o vesteşte oamenilor. Tot în semn de preţuire, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost aleşi drept patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.

Niciun comentariu: