sâmbătă, 15 mai 2010

Cod galben de ploi şi furtuni!

Hidrologii au instituit, de sâmbătă după-amiază până duminică după-amiază, cod galben de inundaţii în 15 judeţe din ţară, unde, din cauza ploilor prognozate, se aşteaptă creşteri de debite ale râurilor şi formarea de torenţi la deal şi la munte.Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată începând din vestul şi sud-vestul ţării, apoi şi în restul teritoriului. 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti sunt vizate de atenţionare.
În perioada menţionată vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi grindină. De asemenea, hidrologii au emis, ieri, un Cod Galben, fenomele vizate fiind inundaţii locale şi posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Avertizarea este valabilă de astăzi, de la ora 15,00, până mâine după-amiază.
Totodată, duminică vremea se va răci accentuat în regiunile intramontane, iar la începutul săptămânii viitoare şi în restul teritoriului. La munte, la peste 1.500 de metri, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Mileanca de altădată!

Miri şi naşi. 1959

Bună dimineaţa !

vineri, 14 mai 2010

ADMITEREA 2010 LICEU

Elevii de clasa a VIII-a din Mileanca au la dispozitie, incepand de astazi, ghidul Admiterea 2010, un instrument absolut necesar in contextul unei minutioase informari asupra retelei scolare, de care absolventii de gimnaziu au nevoie pentru inscrierea la liceu.
Lucrarea de fata se constituie intr-un ghid util absolventilor de gimnaziu, prin prezentarea aspectelor de larg interes vizand reteaua scolara, cat si cunoasterea aspectelor legate de admiterea in liceu – 2010.
Buna informare si optiunea corecta vor constitui cheia de bolta in alegerea viitorului traseu educational, in realizarea succesului scolar si personal.
ADMITEREA 2010 cuprinde informatii necesare candidatilor pentru admiterea in invatamantul preuniversitar, Calendarul si sinteza activitatilor legate de examenul de admitere in invatamantul preuniversitar in anul 2010, Planul de scolarizare si lista de coduri pentru invatamantul preuniversitar, Planul de scolarizare pentru invatamantul vocational, Planul de scolarizare pentru invatamantul seral – fara frecventa, Planul de scolarizare pentru scoli speciale, Planul de scolarizare pentru candidatii rromi, Planul de scolarizare pentru unitatile de invatamant particulare, Tabel cu media ultimului admis, in fiecare unitate scolara, la repartizarea computerizata din 2008 si 2009, pe specializari si domenii, Algoritmul de repartizare, Modul de completare a fisei de inscriere, Model de fisa de inscriere si anexa la fisa de inscriere in invatamantul preuniversitar, pentru anul scolar 2010-2011, precum si Prezentarea unitatilor scolare din judet.

Bună dimineaţa !

joi, 13 mai 2010

Înălţarea Domnului - ZIUA EROILOR: Sărbătoare Naţională a poporului român

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (13 mai 2010) este şi ziua dedicată pomenirii Eroilor Neamului.
În această zi, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate vor fi pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti.
Pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturgie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.
Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român.











Bună dimineaţa !


miercuri, 12 mai 2010

Evaluare ultima probă: matematica

Elevii de clasa a VIII-a din şcolile din România au susţinut, astăzi, ultima probă din cadrul evaluării naţionale, cea de matematică.
Pe 4 mai, elevii de clasa a VIII-a au susţinut prima probă a evaluării naţionale, cea scrisă de limba şi literatura română. Proba de limba şi literatura română a fost urmată, pe 6 mai de proba scrisă la limba şi literatura maternă pentru elevii care au studiat în limba maternă.
Profesorii supraveghetori şi cei care vor corecta lucrările au fost aleşi din personalul şcolii. Subiectele au fost secrete.
Evaluarea naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune, cu două perioade. Există şi o perioadă specială de evaluare, pentru elevii care au ratat primul tur de examene, aceasta fiind între 25 mai şi 2 iunie.
Media generală obţinută la evaluarea naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Pentru absolvenţii din promoţia 2010, media de admitere este o medie ponderată, în care media generală obţinută la tezele cu subiect unic din clasa a VII-a are o pondere de 25%, media generală la evaluarea naţională din clasa a VIII-a are o pondere de 25%, iar media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a are o pondere de 50%.

Bună dimineaţa !

marți, 11 mai 2010

Scrisori şi pamperşi!

„Susţin fără rezerve că soluţia adoptată în proiectul de acord cu FMI este cea mai bună soluţie pe care Romånia o putea adopta în acest moment. Văd că toată lumea dă soluţii, partidele se reped să-şi anunţe la televizor soluţiile, dar acestea nu sunt susţinute de cifre. Pe aceşti dilentanţi îi consider nişte promotori ai dezinformării romånilor“, a declarat, ieri seară, preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în urma reuniunii avute cu reprezentanţii Executivului, sindicatelor şi patronatelor pe tema memorandumului cu FMI. Traian Băsescu a anunţat că a decis, împreună cu primul-ministru, Emil Boc, ca scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional să nu fie adoptată de Guvern decåt dacă are avizul Consiliului Economic şi Social, ceea ce reprezintă o premieră în politica romånească.
„Dacă de acolo ies soluţii mai bune decåt cea pe care Guvernul o propune acum în scrisoarea către Fond, m-aş bucura, dar trebuie să fie soluţii prin care să încercăm să ne apropiem de a cheltui atåt cåt producem. Cu cåt ne desprindem de această realitate - de a cheltui mai mult decåt producem - cu atåt ne va fi mai greu în următorii doi-trei ani“, a spus şeful statului.
Potrivit acestuia, Romånia se poate afla în situaţia de a fi salvată, aşa cum este Grecia sau cum sunt alte ţări membre ale UE, pentru care s-a constituit deja fondul de intervenţie, dar a adăugat că nu recomandă o astfel de situaţie. „Am sesizat azi o nuanţă care a şi generat reacţia mea de a anunţa pe toţi participanţii că presedinţia nu mai participă la un astfel de format. Era nuanţat că Guvernul şi Preşedinţia au luat măsuri împotriva romånilor. Resping categoric o astfel de abordare. Soluţia pe care eu şi Guvernul am propus-o romånilor e o soluţie care reflectă ceea ce poate Romånia acum şi o alternativă la creşterea rapidă a gradului de îndatorare. Este şi soluţia de a recupera ceea ce s-a consumat fără acoperire în producţie sau productivitate în 2000-2008“, a ţinut să precizeze şeful statului.
Alternativa? „Continuarea spiralei împrumuturilor. Împrumuturile vor ajunge foarte repede să sufoce orice şansă de dezvoltare a Romåniei. O spun responsabil, pe un mediu european în care tot mai multe ţări intră în dificultate, trebuie să vedem şi de ce intră în dificultate ţările cu datorii mari“, a explicat Băsescu.
Pentru a explica şi mai bine situaţia, Băsescu a oferit şi un exemplu: „Dacă noi implementăm programul convenit cu FMI, vom rămåne cu un deficit de 6,8%. Vom avea acord cu FMI, şi dincolo de aproximativ trei miliarde de euro pe care îi primim pånă la sfårşitul anului ar mai trebui să împrumutăm de pe piaţă diferenţa pånă la 8,8 miliarde. Ar trebui să mai împrumutăm circa cinci miliarde de euro, dar în condiţii de acord cu FMI. Dacă nu avem acord, am auzit şi această teorie, deficitul ar fi 11,7 miliarde, respectiv 9,1%. Îi rog pe oamenii veseli din politică, din presă, din lumea sindicală, de afaceri să spună cum ar putea împrumuta Romånia 11,7 miliarde euro pentru a-şi acoperi deficitul fără acord cu Fondul. Eu vă asigur că nu am putea împrumuta prea mult şi ar însemna să începem imediat să nu mai plătim salarii şi pensii“.
„Am convingerea că această furibundă campanie vizează crearea de dezordine.
Sunt foarte mulţi care doresc să revină la perioada anilor ‘90 cånd s-au îmbogăţit din dezordine. Eu cer rigoare şi abordarea soluţiilor care pot face din Romånia o ţară cu şanse, care îşi stabileşte singură destinul, şi nu o ţară sufocată de datorii care să fie salvată condiţionat.
„Dacă veţi fi cei care vor scoate Romånia din criză, veţi fi cei care vor culege beneficiile în 2012. Dacă veţi fi cei care nu vor scoate Romånia din criză şi vor continua acţiunile clientelare (...), veţi fi compromişi politic pentru totdeauna.
Sigur că măsurile luate contravin total programelor oricăreia dintre cele trei formaţiuni plus grupul minorităţilor, în ceea ce priveşte acţiunea...“
Traian Băsescu le spune parlamentarilor că 37% din cheltuielile statului sunt de asistenţă socială, „în care intră toate năzbåtiile de programe care s-au inventat în perioada de veselie parlamentară... pamperşi pentru copii, toate năzbåtiile astea... Pot să spun cu oarecare demnitate că dacă vrei să faci un copil trebuie să ştii ce e aia, trebuie să-i poţi cumpăra pamperşi. Vreau să înţelegem că am mers prea departe. Nicio ţară nu îşi permite cheltuieli, pamperşi, cum îşi permite Romånia“, a spus preşedintele Băsescu în spatele uşilor închise.(Curentul)

Bună dimineaţa !

luni, 10 mai 2010

Reducere cu 25% în educaţie

Cadrele didactice milencene au ajuns în culmea disperării după ce au auzit măsurile de redresare a economiei, propuse săptămâna trecută de preşedintele Traian Băsescu. Reducerea fondului de salarii cu 25% s-ar putea lega şi de disponibilizări majore în sistemul bugetar.
În educaţie, momentan nu se ştie dacă vor fi daţi afară profesori, câţi şi când se va întâmpla acest lucru.
Ceea ce se ştie cu certitudine, este că 15.000 de posturi din învăţământ trebuie să dispară până la data de 1 septembrie.
„În contextul celor întâmplate în ultimele zile, nu ştiu ce ar trebui să se întâmple în educaţie, pentru că am fost singurii care am tot periat sistemul. Practic, de vreo doi ani ne putem considera singurii bugetari atacaţi de reducerile de personal. Profesorii ar trebui să beneficieze de un statut aparte”, spun sindicaliştii din şcoală.
Potrivit OUG 114/2009 privind reducerea de posturi şi luarea de măsuri de optimizare a reţelei şcolare, în vederea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare pentru încadrarea în numărul maxim de posturi alocat comunei, pentru anul şcolar 2010-2011, învăţământul trebuie să reducă 4 norme.
Planul de şcolarizare pentru anul şcolar următor pentru învăţământul primar din comună cuprinde cu 2 de clase mai puţine, iar la nivel gimnazial cu 3 clase.
Această scădere se explică prin comasarea unor clase, care vor avea un număr mai mare de elevi, dar în conformitate cu maximumul admis de norme.

Bună dimineaţa !