Efectele secetei pedologice severe din această vară se resimt din plin. În satul Scutari, de exemplu, nivelul apei din fântâni a scăzut atât de mult, încât localnicii sunt nevoiți să aștepte ore întregi pentru a se aduna în fântână măcar atâta apă cât să încapă într-o găleată. Oamenii se trezesc cu noaptea-n cap și stau la rând pentru prețiosul lichid.
“N-a plouat de mult pe la noi. Din mijlocul verii, de când au fost căldurile alea, n-a plouat. A prins o bură de ploaie acu’, da’ tot degeaba. Eu stau undeva sus, la deal. Acolo este o singurâ fântână la vreo 15 familii. Dimineața luăm apă, stăm la rând. Mai târziu nu mai găsești. Trebuie să așteptăm până seara. Nu ne-a făcut primarul ăsta. Nu a vrut să facă. Trebuia să mai facă o fântână, că omul n-are putere să facă o fântână la 30 de metri adâncime. Avem o singură fântână. E greu. Acum este puțină apă dimineața. Trebuie să se scoale femeile dimineață tare că să prindă apă să facă mâncare. Dar vara e și mai greu. Vara noi mâncăm mămăligă făcută cu apă tulbure. E nenorocire”, ne-a declarat localnicul V.Vișen
Partea bună e că oamenii care stau la rând la fântână nu au ajuns încă să se certe pentru o găleată cu apă.
“Trebuie să ne sculăm de dimineață și nu luăm prea multă apă, ca să ajungă și la altul. Pleacă și copilul la școală și îi trebuie mâncare, un ceai făcut. Peste zi, se mai duce omul, mai stă o oră până mai izvorăște iară oleacă. Altă sursă de apă nu avem. Ne decurcăm greu cu apa. După seceta asta, nu știu ce o să facem la vară. Astă vară, când erau căldurile celea, nu aveam apă deloc, deloc. Vii de la prășit din câmp seara, nu găsești un strop de apă. E foarte greu”, a spus și Geta Carcea.
Situat mai înspre est, centrul satului are cinci de fântâni. Deocamdată, în acea zonă fântânile mai au apă, chiar dacă nivelul a scăzut cu doi metri.
“Din cauză că n-a plouat de atâta timp, seacă fântânile. Uitați, bag cârligul în fântână ca să ne dăm seama câtă apă trebuia să fie. Vedeți, are un metru adâncime, dar trebuia să mai fie încă doi metri de apă. E apă puțină”, ne-a declarat Maricica Spătariu.
Din puțina apă pe care o au localnicii trebuie să se adape și animalele, care pe timp de iarnă sunt ținute în gospodării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu