vineri, 16 mai 2014

Normele de venit

Direcţia Agricolă, Administraţia Finanţelor Publice  şi reprezentanţi ai asociaţiilor de producători au organizat, miercuri, o şedinţă comună în cadrul căreia s-au stabilit normele de venit care vor fi utilizate la impunerea impozitelor din agricultură pentru anul 2014.
Părţile s-au pus de acord asupra normelor de venit, până la forma finală acestea mai având nevoie de un aviz de la Ministerul de Finanţe.
 De remarcat este că în acest an normele de venit sunt mai mici decât cele din 2013.
Anul trecut normele au fost stabilite de Ministerul de Finanţe, în timp ce pentru 2014 s-a hotărât ca acestea să fie stabilite la nivelul fiecărui judeţ.
 La capitolul creşteri animale, păsări şi familii de albine, normele de venit propuse pentru 2014 sunt: vaci şi bivoliţe – 250 de lei, oi şi capre – 26 de lei, porci la îngrăşat – 33 de lei, păsări de curte – 2 lei şi familii de albine 27 de lei.
 La un impozit de 16% rezultă că un crescător de bovine, de exemplu, va trebui să plătească anual un impozit de 40 de lei pentru fiecare animal.
 În sectorul exploatare terenuri agricole normele de venit pentru 2014 la hectar ar urma să fie următoarele: cereale – 215 lei, cartofi – 1.200 de lei, sfeclă de zahăr – 350 de lei, legume în câmp – 1.264 de lei, legume în spaţii protejate – 2.207 lei, leguminoase pentru boabe – 374 de lei, pomi de rod – 1.490 de lei, arbuşti fructiferi – 780 de lei şi flori şi plante ornamentale – 3.200 de lei.
 Din aceste sume se va calcula aşadar impozitul de 16%.
În privinţa suprafeţelor şi numărului de animale supuse impozitării acestea rămân aceleaşi ca şi anul trecut. Plăteşte impozit cine are mai mult de două bovine, peste zece ovine şi caprine, ori cine lucrează peste 2 hectare cultivate cu cereale sau cartofi.
 Cea mai mică suprafaţă supusă impozitării, peste 0,2 hectare, este în cazul legumelor cultivate în spaţii protejate.

Niciun comentariu: