miercuri, 11 februarie 2015

Semestru încărcat!

Elevii şi profesorii milenceni s-au reîntors la cursuri luni, 9 februarie, după o săptămână de vacanţă intersemestrială.
 Pentru aceştia, semestrul al II-lea se anunţă a fi unul cu mult mai încărcat decât semestrul care tocmai s-a încheiat, „încercaţi” fiind atât elevii din clasele primare, gimnaziale şi de liceu, cât şi cadrele didactice.
 Simulări ale bacalaureatului la clasele a XI-a şi a XII-a, simulări la clasa a VIII-a, evaluări ale elevilor de-a II-a, a IV-a şi a VI-a, inspecţii la clasă pentru profesori, verificări ale inspectorilor ARACIP, „Şcoala altfel”, concursuri pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar adjunct şi inspector general şi olimpiadele şcolare sunt doar câteva dintre reperele celui de-al doilea semestru, „hopuri” care vor trebui trecute în decursul următoarelor luni.
 Elevii de clasa a VIII-a trec primii prin focul simulărilor
 Peste 10.000 de elevi din judeţ vor trece, în următoarele luni, prin focul simulărilor examenelor naţionale.
Este vorba despre elevii claselor a VIII-a şi cei din clasele a XI-a şi a XII-a, primii care urmează să susţină testările fiind elevii de-a VIII-a.
 Aceştia vor fi evaluaţi în intervalul 23-25 februarie, iar elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor susţine testarea în perioada 2-6 martie.
Elevii de clasa a VIII-a vor fi evaluaţi la limba și literatura română (23 februarie), matematică (24 februarie) şi limba și literatura maternă (25 februarie).
 Nu doar elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a vor trece prin emoțiile examenelor naționale în anul 2015, ci și colegii lor mai mici, din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.
 Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, aceștia vor fi evaluaţi în luna mai, primii care vor susţine testarea fiind cei de clasa a II-a, în perioada 18-22 mai, la limba română (scris şi citit) şi matematică.
Elevii de clasa a IV-a vor fi evaluaţi în perioada 26-28 mai, la română şi matematică, iar cei din clasa a VI-a vor trebui să se pregătească la disciplinele limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe ale naturii, urmând să fie evaluaţi în intervalul 2-3 iunie.
 Fiecare evaluare durează 30 de minute la clasa a II-a şi 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a, iar nivelul de dificultate va fi mediu.
 Rezultatele obţinute nu se trec în catalog şi nu sunt făcute publice, ci au rolul de a verifica stadiul competenţelor evaluate. 22 de şcoli botoșănene din mediul rural vor primi, până în luna martie, vizita inspectorilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). Controlul acestora este unul important, punând pe jar profesori şi directori de şcoli, în contextul în care unităţile vor primi calificative care să evidenţieze calitatea actului educaţional – Nesatisfăcător, Satisfăcător, Bine, Foarte bine şi Excelent.
 În agenda vizitelor de evaluare sunt cuprinse activităţi ca: asistenţe la ore, studierea documentelor şcolare, vizitarea spaţiilor şcolare, interviuri cu părinţi, elevi, cadre didactice, aplicarea unor chestionare, studierea rezultatelor elevilor etc.
 În perioada aprilie-iunie 2015, alte peste 20 de şcoli sucevene, din mediul urban şi rural, vor fi sub lupa ARACIP.
 Cursurile semestrului al II-lea au început luni, 9 februarie, şi se vor încheia pe 19 iunie.
 Potrivit calendarului școlar publicat de Ministerul Educației Naționale, vacanţa de primăvară este programată între 11 şi 19 aprilie.
 Înainte de vacanța de Paște, în perioada 6-10 aprilie, se vor organiza activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Totodată, în luna aprilie, Ministerul Educației organizează etapele naționale ale olimpiadelor școlare pe discipline de învățământ și, după caz, ale concursurilor școlare.

Niciun comentariu: