Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu

 

Astăzi, Biserica noastră îl cinsteşte pe Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, bărbat înţelept, virtuos şi drept înaintea lui Dumnezeu, reprezentant al profeţilor Vechiului Testament, proroc mare nu pentru că ar fi scris mult, ci pentru râvna şi faptele sale minunate.

El se bucură de multă cinstire, atât în iudaism, cât şi în creştinism, iar pentru credinţa sa este considerat, pe drept cuvânt, temei al prorocilor.

A trăit cu 900 de ani înainte de naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi era fiul preotului Sovah din Tesba Galaadului. 

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cel care a călăuzit poporul evreu la lumina dreptei credinţe într-o vreme când înecul era general, dar nu înec de ape, ci de păcate.

 Smerenia şi cumpătarea erau îndepărtate din rândul oamenilor, iar desfrânarea se purta semeaţă în locul cuminţeniei. 

Virtutea era înlocuită cu viciul, adevărul cu minciuna, iar închinării celei adevărate, la unicul Dumnezeu, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel îi luase locul închinarea la idoli. 

Toate acestea parcă ne sună cunoscut, mai ales dacă privim cu atenţie la vremurile pe care le trăim, însă nu trebuie să generalizăm, să disperăm sau să fim neîndurători. 

Există încă oameni virtuoşi, există încă oameni drepţi, care ţin aprinsă făclia virtuţii şi a dreptei credinţe şi care nu s-au cufundat în somnul ignoranţei şi al delăsării.

 În vremea Sfântului Ilie, peste Israel împărăţea Ahab, un rege închinător la idoli, asemeni predecesorilor săi care au fost de la Ieroboam. Acesta, ascultând-o pe soţia sa, Izabela, a silit poporul să se închine idolului Baal, adus de ea din Sidon, nelăsându-l să se închine adevăratului Dumnezeu în Templul din Ierusalim.

 Atunci, Sfântul Proroc Ilie, plin de râvnă dumnezeiască, l-a mustrat de Ahab pentru păcatul idolatriei şi a dat sentinţa: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!” (III Regi 17, 1). 

Odată cu aceste cuvinte ale prorocului, cerul s-a încuiat timp de trei ani şi şase luni, încât o secetă cumplită şi o foamete mare au cuprins întreg pământul, care nu şi-a mai dat rodul său.

 Într-o cuvântare de laudă la Petru Apostolul şi Ilie Prorocul, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre importanţa bunătăţii şi a milostivirii, virtuţi care trebuie să-i caracterizeze mai ales pe preoţi şi pe episcopi.

 În acest sens, el arată că preoţia nu a fost încredinţată nici îngerilor, nici Arhanghelilor, pentru că aceia sunt fără de păcat, „ca nu cumva, din pricina sfinţeniei lor necruţătoare faţă de păcat, să-i trăsnească pe păcătoşii din popor. 

Ci a încredinţat demnitatea aceasta unui om dintre oameni, legat şi el de plăceri şi de păcate, pentru ca, pe temeiul păcatelor sale, să fie bun cu păcătosul atunci când prinde pe cineva în păcat. 

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a încredinţat preoţia oamenilor; omul, cunoscându-şi păcatele şi ştiind din experienţă ce e păcatul, îi iartă pe păcătoşi şi nu se porneşte cu mânie împotriva lor, iar Biserica îşi împlineşte astfel rostul ei” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Petru Apostolul şi Ilie Prorocul, PSB 14, Ed. BASILICA, 2015, p. 577). (Sursa: ziarullumina.ro)