Eminescu - 2008

In ultima perioada a vietii sale, Mihai Eminescu a fost catalogat drept „nebun”, „lunatic”, „sifilitic”. Nici nu e de mirare, atât timp cât doctori veniti de la Paris pentru a-si spune parerea in legatura cu sanatatea marelui nostru poet au scris in documentele medicale ca „el sufera de slienatiune mentala cu accese acute, produse probabil de gome syphilitice la creer”. Din pacate diagnosticul pus de medicii francezi a ramas, pâna in zilele noastre, motivul mortii „Luceafarului”, fara ca nimeni sa incerce sa studieze acest caz apelând la serviciile medicinei moderne. Numai ca, nu trebuie sa fii medic sau specialist pentru a-ti da seama ca ceva „scârtâie” in verdictul mortii lui Eminescu. De remarcat, chiar si pentru un profan al meseriei de medic, este raportul doctorului curant al lui Mihai Eminescu, V. Vines, cel care a avut grija de sanatatea lui Eminescu in ultimele trei luni de viata ale poetului. Iata ce scria doctorul intr-un raport intocmit in martie 1889: „Injectiile mercuriale ce i s-au facut nu au influentat cu nimic mersul boalei”. Cu toate acestea, intoxicatia cu mercur a dus la decesul lui Eminescu!!!
Putin inainte de internarea sa in sanatoriu, Mihai Eminescu cazuse in patima bauturii, dupa cum afirmau unii din prietenii sai. „Consuma mult, abuza de bauturi alcoolice si facea excese venerice. Dadea impresia ca nu este in totalitatea facultatilor sale intelectuale. Era tot mai trist, devenise tacut, ii placea singuratatea, nu mai lucra. Intra in localuri publice, consuma fara sa plateasca, cerea bani de la toti cei pe care-i cunostea”, declara prof. dr. Al. Sutu, directorul Institutului „Caritatea”. Odata internat, Eminescu cerea mâncare, spunând tuturor ca ii este foame pentru ca nu a mâncat de mult timp. Mânca tot ce i se dadea cu mare pofta si bea cât de mult vin putea. De altfel, nu era interesat sau impresionat de faptul ca se afla in sanatoriu si nici nu a intrebat vreodata de ce fusese adus in acel loc. Din punct de vedere al fizicului, Eminescu avea o constitutie robusta, cu o musculatura foarte dezvoltata. Nu prezenta dificultati de vorbire sau de scriere. Mai târziu, cu putin inainte de moartea sa, poetul prezenta unele disfunctionalitati de vorbire, pierderea memoriei, mers sovaitor si incepuse sa adune si chiar sa manânce diferite lucruri marunte de pe jos. Nu era sensibil la frig, fiind vazut de foarte multe ori aproape dezbracat când temperaturile erau foarte scazute. Pe masura ce i se administrau injectii cu mercur, Eminescu a inceput sa-si piarda si capacitatile mintale. Astfel, spre sfârsitul vietii, scria si citea de cinci-sase ori acelasi lucru fara a-si da seama ca se repeta.
Asa cum am precizat, la momentul internarii sale, Eminescu nu prezenta deficiente de gândire sau memorie. Numai ca mercurul si-a facut inca o data datoria. Marele gânditor incepuse sa delireze. Spunea tuturor ca va deveni milionar din publicarea articolelor si a poeziilor sale. Mai mult, sustinea ca va face diamante din pietre. Aduna frunze ale diferitilor copaci din curtea institutului in care era internat, spunând ca erau bani. Scria pe zidurile sanatoriului fragmente din poeziile sale, numere reprezentând milioane si chiar miliarde. Avea de gând sa cumpere intinderi mari de pamânt si chiar intreaga planeta. Afirma ca este patronul sanatoriului si ca are diamante in capul sau. Toate aceste stari de dementa alternau cu stari de luciditate, care pun sub semnul intrebarii justetea diagnosticului pus de medicii francezi. Cel putin asa sustineau martorii vremii. Dar adevarul era cu totul altul...
Mult timp s-a vorbit, anterior internarii lui Eminescu in Institutul condus de prof. dr. Al Sutu, despre existenta unei perioade negre in viata lui Mihai Eminescu, denumita de oamenii vremii „marea intunecime”. Cât de corecta a fost acea apreciere vom vedea in cele ce urmeaza. Octav Onicescu si Aurel Avramescu, matematicieni de valoare, dupa studierea manuscriselor marelui poet (in majoritate concepute in timpul bolii, unele datând din lunile ianuarie-martie 1889), au ajuns la concluzia ca Eminescu avea cunostinte profunde in matematica, iar calculele lui erau opera unui om lucid, care poate realiza un studiu stiintific, si nicidecum scrierile unui debil. Mai mult, specialisti ai vremii s-au pronuntat asupra studiilor sanscrite ale poetului, apreciind ca toate acestea sunt la nivelul unui specialist, facându-se referire la studiile efectuate in perioada bolii. „Studiile efectuate de Mihai Eminescu in perioada de dinaintea bolii seamana mai mult cu amprentele unui amator, insa cele efectuate dupa punerea diagnosticului releva nivelul unui specialist in domeniu”, afirma A. Bhose, specialist.
Din actele medicale ale vremii, semnate de medici renumiti, reiese ca, la internare, Eminescu suferea de discrete simptome maniacale si depresive. Asadar, totul era de natura psihica, mai ales ca in respectivele documente se subliniaza clar lipsa altor fenomene organice de alta natura. Or, daca avea sifilis, este imposibil ca toti cei care l-au consultat si tratat pe Eminescu sa nu specifice ca diagnostic sifilisul. Nici autopsia nu a relevat existenta acestei boli.
Dupa cum se stie, Eminescu a fost supus unui tratament cu mercur, la Botosani, la indicatia unor medici vienezi, care au prescris acest lucru dupa o internare a poetului in Austria. Cu toate acestea, medicii de la Botosani si de la Iasi care l-au ingrijit pe Eminescu nu pot fi facuti responsabili de sensibilizarea organismului poetului pentru ca, fiind convinsi ca Eminescu nu sufera de sifilis, au intrerupt cura cu mercur. Mai mult, medicul curant al poetului din ultimile trei luni de viata ale „Luceafarului”, dr. Vines, sustine, intr-un raport, ca lui Eminescu i-ar fi fost fatale una, maxim doua injectii cu mercur intr-o a doua faza, data fiind starea generala a poetului. Or, asa cum stim, Eminescu a fost supus unei intregi cure de tratament cu aceasta substanta toxica. Astfel, dupa doua tratamente cu mercur, Mihai Eminescu se stinge, la 15 iunie 1889, in urma unui banal atac de cord.
Intrebarea care se pune acum, la aproape 119 ani de la moartea sa si la 158 de ani de la nasterea geniului poeziei românesti, este cine si de ce a avut interesul ca Mihai Eminescu sa dispara? Care au fost motivele ce au dus la diagnosticarea gresita (sifilis), aplicarea unui tratament gresit (injectii cu mercur), aruncarea lui Eminescu intr-un sanatoriu cu oameni debili sau psihopati? Iata intrebari care, probabil, nu-si vor gasi niciodata raspunsul, dat fiind faptul ca prea putini factori de decizie din tara noastra au ales sa se dedice aflarii adevarului mortii marelui nostru poet. Cu toate acestea, speram ca intr-o buna zi sa putem povesti copiilor si nepotilor nostri adevarul despre moartea lui Eminescu, si nu istorii mincinoase ale unor neaveniti care, renegându-l pe Eminescu, se reneaga ei insisi. Nu voi pomeni numele acelora care au spus vorbe murdare despre „Luceafar”, deoarece nu merita. Este de preferat sa ramâna niste anonimi pentru noi, cei care am adormit recitându-ni-se „Somnoroase pasarele”, am devenit puternici recitând „Scrisorile”, am devenit mai români recitând „Doina”, am devenit mai intelepti recitând „La steaua”, am devenit mai romantici recitând „Ce te legeni”, am devenit oameni recitând „Luceafarul”.( Ziua/ian)