sâmbătă, 14 martie 2009

Editorial: Fenomen meteo, linguriţa de miere, criza şi riscul


Peste 150 de cercetători de frunte din domeniul climei s-au întâlnit la Centrul Internaţional de Cercetări Pacifice, de pe lângă Universitatea din Hawaii, pentru a discuta cele mai noi rezultate ştiinţifice legate de schimbările climatice. Seminarul a fost cosponsorizat de Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice, Programul Global de Cercetare Climatică şi Programul Internaţional Geosferă-Biosferă. Dacă timp de un număr de decenii ai precipitaţii mai abundente, cu o frecvenţă mai mare, după care, în alte câteva decenii, frecvenţa este mai mică. Dacă ştii cauza, poţi să faci o estimare probabilistă: câteva decenii de-acuma trebuie să mă pregătesc pentru precipitaţii extreme şi asta înseamnă probleme. În funcţie de extinderea şi frecvenţa zăpezii din aprilie până în octombrie, se poate afla dacă vor fi condiţii aspre sau blânde pe timp de iarnă, deşi nu se poate spune cu o precizie de 100%, având în vedere natura capricioasă a fenomenelor naturale. Astfel de indicaţii te pot ajuta să-ţi faci o evaluare şi să iei anumite decizii, chiar folosindu-te de probabilitate. Dacă ai o probabilitate crescută să ai valori de frig, eşti mai atent cu rezervele pe care ţi le faci, de exemplu. Dacă tu dai o predicţie, care nu este bine fundamentată şi nu se adevereşte, poţi să cauzezi modificări foarte grave. Dacă dai o predicţie că iarna va fi foarte grea fără să ai o fundamentare şi dacă omul care citeşte nu înţelege aspectul probabilist, poţi să modifici, de exemplu, preţul petrolului pe piaţă. Poţi da o prognoză operativă numai după ce eşti sigur că ai eliminat toate incertitudinile.

***

**
Linguriţa de miere ar fi fost achiziţionată de primării şi împărţită în şcoli elevilor din clasele I-IV, începând cu anul şcolar 2008-2009, susţinea un proiect de ordonanţă de guvern iniţiat de Ministerul Educaţiei ( guvernul Tariceanu). Ordonanţa modifica Legea din ianuarie 2007, privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Recitind prognoza fenomenelor naturale şi capricioase deceniale ale CICP din Hawai ne putem aştepta abia peste zece ani aplicarea susamintitei “linguriţe cu miere” în şcolile României!

***

**
Milencenii nu văd criza : plutesc învăluiţi în aburi şi nori trandafirii! Puternic afectaţi de criza economică, mai ales din cauza lipsei de bani şi de fonduri, care mai de care se întrece în scenarii privind afacerile pe anul în curs, care mai de care mai fantastice! Toţi ştiu că 2009 este un an dificil, unii estimând creşterea vânzărilor sau stagnarea lor la nivelul anului trecut, alţii gândindu-se la conservarea economiilor. De acord par să fie însă sub un singur aspect: printre factorii care vor juca un rol semnificativ în evoluţia afacerilor şi a pieţei în perioada următoare se numără cursul de schimb, atragerea de fonduri europene, programele derulate de autorităţi sau politicile de creditare ale băncilor. Criza economica poate deveni o tragedie şi un risc pentru cei care nu stiu sau nu pot să profite de ea. Insa riscul de a investi intr-o afacere este mare: cheltuieli si concurenta mai mici, oportunitati mari!

Bună dimineaţa, Mileanca!


* dimineaţă de week-end cu precipitaţii: 4 l/mp*un fenomen meteo şi o linguriţă de miere*milencenii nu văd criza: preferă riscul*

vineri, 13 martie 2009

Editorial: Unu pentru mine sau milencenii şi televizorul

La fiecare leu pe care îl cheltuim să cumpărăm ceva alţi doi lei se duc la stat. Pentru orice noi plătim doi lei la fiecare leu cheltuit.Până când capitalul uman va fi aşezat în rând cu sine însuşi, recunoscându-i-se dimensiunile complexe care-l guverneazã, adicã, pânã când locul democraţiei va fi luat de un sistem eco-economic, social şi politic a cărui finalitate, unică, şi universală va fi cu utilitate pozitivã pentru condiţia umanã, mai avem de aşteptat!

Dar!!
Prin reglaje instituţionale adecvate (a se citi, politici economice, deopotrivă contra-ciclice şi stimulative, dar şi consonant cu politicile monetare şi financiare) partajarea valorii adăugate(TVA) poate deveni un mecanism de adecvare la concurenţa afacerilor, precum şi, mai ales, a cererii de reconstrucţie şi redimensionare pentru bunăstarea resurselor de câştig salarial.
***
**
Am impresia că mulţi milenceni sunt mai dependenţi de Tv decât de ţigări, băutură sau altele. Cel mai nociv mi se pare un TV în dormitor, poate să-ţi distrugă căsnicia !

Spre deosebire de internet, care este un mediu fragmentat si democratic, canalele de televiziune sunt controlate de doar cateva companii mari, care manipuleaza publicul pentru a-si urmari propriile interese economice si si politice. Fiind pasiv si neavand posibilitatea de a cauta alternative, stai pe canapea si crezi ceea ce ti se spune… politice. Fiind pasiv si neavand posibilitatea de a cauta alternative, stai pe canapea si crezi ceea ce ti se spune… Nu esti incurajat sa fii interesat de stiinta, cultura, sau orice alta forma de evolutie a ta ca persoana. Esti bun pentru ei doar ca un consumator docil, fara judecata proprie. Existenta ta devine mediocra, nu incerci sa schimbi nimic la tine, sa ai o slujba mai buna, o sanatate mai buna, o viata mai implinita, legaturi mai stranse cu familia ta. Anii trec si viata reala se scurge pe langa tine.

Medicii de la Universitatea din Minnesota explica faptul ca spoturile publicitare se refera in cele mai multe cazuri la restaurante fast-food şi produse junk-food de tipul chipsurilor, pufuletilor, acadelelor etc. De asemenea, aceştia arata faptul ca, in timp ce se uita la emisiunile preferate, tinerii tind sa consume alimente ca şi cele pe care le vad in reclamele de la televizor. Aceşti tineri vor avea acelaşi tip de comportament şi la maturitate, excluzand din dieta lor fructele, legumele, cerealele integrale şi lactatele. In loc de acestea, mananca snacksuri, alimente prajite, produse de tip fast-food, dulciuri de cele mai multe ori cu indulcitori chimici de sinteza, produse cu grasimi trans, de tipul margarinei.
Cercetatorii americani atrag atentia parintilor sa limiteze timpul pe care copiii il petrec in fata televizorului şi sa le explice importanta unei alimentatii bogate in fructe şi legume proaspete, pentru a avea o viata fara probleme de sanatate.

Televizorul este un fel de membru al familiei, pe când internetul nu îl împarţi cu nimeni. Deocamdată, în România, prin intermediul televizorului se vând politicieni şi nu produse.
Nu credeţi!

Bună dimineaţa, Mileanca!

video

* iarna revine, o"Barbie" în alb şi negru!*unu pentru mine, doi pentru...el!*milencenii şi televizorul*

joi, 12 martie 2009

Editorial: Pacientul român, educaţia văzută prin lentile şi şcoala cu duşuri!

***

**


Mai bine bogat şi sănătos, decât sărac şi bolnav, spune cu umor o zicală din folclorul rural de tip nou.


Şi totuşi, câteodată, ne mai şi îmbolnăvim, iar de aici începe coşmarul întâlnirii cu sistemul sanitar autohton.

Ce e cel mai greu de suportat într-un spital din România: sărăcia, mizeria, şpaga sau indiferenţa?

Cum se explică faptul că în farmaciile rurale sunt cele mai scumpe medicamente din toată zona Moldovei?

Cât mai costă o operaţie sau o naştere prin cezariană în spitalele botoşănene?

Boala de care suferă pacientul român va face mai plăcute sănătatea şi criza economică.

***
**



Astăzi s-a desfăşurat Şedinţa Consiliului profesoral de la Şcoala Mileanca în care s-au prezentat rezultatele şcolare din primul semestru al anului şcolar 2008-2009.
Dezinteresul manifestat fata de scoala de unii elevi este reflectat si de situatia prezentata.

Numarul elevilor care au ramas corigenti la o singura materie este de aproximativ :18. Cei mai multi elevi care nu au obtinut cel putin nota cinci la un obiect provin de la Şcoala Mileanca. Şcolile Codreni, Scutari şi Seliştea având promovabilitatea de 96 la sută la clasele I-IV.La ciclul gimnazial procentul de promovabilitate pentru semestrul întâi este de 85%.Corigenţi sunt 23, din care 5 sunt la două sau mai multe obiecte.



Îmbunătăţirea calităţii educaţiei a presupus evaluare, analiză şi acţiune corectivă continuă din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazată pe selectarea şi adoptarea celor mai potrivite proceduri, precum şi pe alegerea şi aplicarea standardelor de referinţă.

Esecul scolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea si prevenirea esecului scolar. Odată cu trecerea timpului si apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative si formative , egalitatea de sanse privind educaţia , suportul

psihopedagogic oferit în scoli , este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia scolară pentru stoparea si eventual eradicarea acestui fenomen.



Esecul scolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-si va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi si capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de esec, cât si pe plan social, pentru că esecul scolar permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” si conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante si infracţionale.

La nivelul scolii: trebuie studiată scolaritatea anterioară a elevului.Absenteismul, de pildă, se poate datora bolilor, relaţiilor dificile cu dascălul, dificultăţi de învăţare, supraîncărcării, neadecvatelor metode de învăţare, perturbaţiilor psihologice anterioare,dezinteresul faţă de scoală ca urmare a unor esecuri repetate, etc.

La nivelul scolii: trebuie studiată scolaritatea anterioară a elevului.Absenteismul, de pildă, se poate datora bolilor, relaţiilor dificile cu dascălul, dificultăţi de învăţare, supraîncărcării, neadecvatelor metode de învăţare, perturbaţiilor psihologice anterioare,dezinteresul faţă de scoală ca urmare a unor esecuri repetate, etc.( din Raportul prezentat de dna directoare prof. Daniela Azamfirei şi alocuţiunile prof.Ştefănescu Laura, Carmen Herţanu, Dumitru Căruntu, Costică Ciobotariu, Mihaela Elena Roşu, Ciprian Mitoceanu, Nadia Vieru, Doina Roman, Bordianu Rodica, Ştefănescu Geta)

***

**


Directorul unei scoli din nordul orasului italian Milano intentioneaza sa amenajeze bai si dusuri in incinta institutiei destinate elevilor de etnie rroma, pentru ca acestia sa le poata folosi inainte de a intra la ore, relateaza agentia Adnkronos in pagina electronica.

***

**


Bună dimineaţa, Mileanca !

video

*iarna, încă la putere!*Pacientul român (BOC)*Educaţia văzută prin lentile...de criză!* Şcoala cu duşuri!*

miercuri, 11 martie 2009

Editorial: Contractul prenupţial şi cele 7 porunci ale bunului simţ !

Romania face primii pasi spre introducerea contractului prenuptial. Codul Civil, care urmeaza sa fie aprobat de Guvern pentru a intra in dezbatere publica, introduce pentru prima dată
posibilitatea alegerii regimului matrimonial ca va guverna bunurile dobandite in timpul casatoriei.

Notiunea este practicata cu succes in tarile civilizate, unde sotii stabilesc inca inaintea incheierii casatoriei bunurile si obligatiile reciproce in caz de divort sau deces. Numai in acest moment se poate vorbi despre negocierea bunurilor dobandite, la divort acest contract avand putere de lege.

În prezent lucrurile erau transate in sensul ca in afara de mici exceptii, absolut toate bunurile dobandite in timpul casatoriei erau in mod obligatoriu ale ambilor soti, noua reglementare vizeaza solutionarea unor situatii constrangatoare din punct de vedere pecuniar, oferind liberatea sotilor in a alege regimul juridic aplicabil bunurilor dobandite in timpul casatoriei

Proiectul Codului Civil confera trei posibilitati:

In prima varianta, sotii pot alege daca aceste bunuri vor fi ca si pana acum comune, in cazul divortului urmand a se imparti de principiu in cote egale independent de cuantumul contributiei materiale avuta de unul dintre ei la dobandirea bunurilor.

In a doua situatie, sotii vor putea alege ca bunurile dobandite dupa incheierea casatoriei sa urmeze regimul juridic de bun propriu astfel incat in cadrul partajului ca urmare a procesului de divort fiecare urmeaza a obtine bunurile pe care le-a dobandit in mod individual.


A treia posibilitate consta in libertatea sotilor de a alege ca bunurile sa urmeze un regim juridic de coproprietate insa bazat pe cuantumul contributiei, lucru ce presupune ca in cadrul procesului de partaj bunurile urmeaza sa fie impartite nu in cote egale ci conform contributiei efective la dobandirea acestora.

In noul Cod de Procedura Civila este prinsa posibilitatea acordarii de despagubiri materiale si morale in urma divortului. Nu este o noutate. Si pana acum o femeie casnica a avut dreptul sa ceara in instanta acordarea unor posibilitati de intretinere din partea sotului. In cazul in care se considera ca prin anumite activitati inclusiv prin desfacerea casatoriei s-au adus prejudicii de ordin material sau moral, persoana ce se considera vatamata in drepturile sale putea intenta actiune in justitie cu solicitare de despagubiri. In realitate, elementul de noutate presupune ca eventuala cerere de despagubire se va judeca impreuna cu cererea de divort si nu pe cale separata.
***
**
Un grup de tineri vor organiza, la sfârşitul lunii martie, un concurs prin care îi stimulează pe tinerii din Mileanca să găsească soluţii pentru respectarea unui prim set de 7 reguli ale civilizaţiei satului.

"Trezeşte-ţi bunul-simţ“ este îndemnul care susţine proiectul. Acesta este promovat de fundaţia " Pro Mileanca", care doreşte să mobilizeze cât mai mulţi tineri şi şcolari din Mileanca să participe la un concurs la care vor propune soluţii pentru ca oamenii să fie mai civilizaţi.

Pentru aceasta, fundaţia a propus primele 7 reguli ale bunului-simţ care sunt frecvent încălcate. Una dintre ele vizează circulaţia pe drumul public, unde, pentru o mai bună fluiditate, oamenii ar trebui să circule pe trotuare. Alte reguli se referă la: ascultarea muzicii la căşti, nu la difuzor, clienţii care stau la coadă corespunzător vor fi serviţi atunci când le va veni rândul, în trafic claxonatul nu este o soluţie, hârtiile trebuie aruncate la coşurile de gunoi, cei care fumează vor trebui să se desfăşoare doar în spaţiile special amenajate.
De asemenea, folosirea formulelor de politeţe duce la o mai bună relaţie cu ceilalţi, trebuie să contribuim la păstrarea spaţiilor verzi, nu la degradarea lor, iar telefoanele mobile trebuie
închise la teatru, cinema, spectacole şi în alte împrejurări similare.


Tinerii implicaţi în proiect vor alege una dintre cele 7 reguli propuse şi vor trebui să găsească o soluţie ca să-i determine pe milenceni să respecte „porunca“.

Odihnească-se în pace!

Carcea Elena ( n.04.06.1924 - 08.03.2009). Condoleanţe familiei!

Bună dimineaţa, Mileanca !

video

*criza de primăvară* contractul prenupţial, step a step* cele 7 porunci şi bunul simţ!*

marți, 10 martie 2009

Editorial: Buget fără credibilitate, pe bune!


În sala mare a Palatului Administrativ s-a derulat, ieri, şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean pentru repartizarea sumelor. "Am repartizat către unităţile administrativ teritoriale, sumele pentru drumuri şi sumele pentru echilibrare. În felul acesta, fiecare comună, oraş, municipiu, judeţ au toate datele care le sunt necesare pentru elaborarea bugetului propriu. Dat fiind faptul că şedinţa şi-a atins ţinta, eu estimez că la finele lunii martie ar trebui ca toate localităţile din judeţul nostru să aibă bugetul pentru 2009 că şi aşa este târziu. Judeţul Botoşani va avea bugetul supus dezbaterii si aprobării în şedinţa ordinară din 25 martie", a declarat Mihai Tabuleac, şeful Consiliului Judeţean Botoşani.
Sumele către primăriile din judeţ, cuprind finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, cât şi cele pentru susţinerea proiectelor şi programelor de dezvoltare locală pe anul 2009. Este vorba de 14,5 milioane de lei, bani proveniţi din sumele defalcate din taxa pe valoare adaugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, 17 milioane de lei pentru susţinerea proiectelor şi programelor de dezvoltare locală.
In ceea ce priveste repartizarea sumelor pentru drumurile judetene si comunale, municipiul Botosani a primit cele mai mari sume, 400.000 de lei, Flamanzi - 350.000 de lei, Dorohoi - 250.000 de lei, Bucecea - 150.000 de lei, Saveni - 115.000 de lei, Darabani - 75.000 de lei si Stefanesti - 50.000 de lei. Cat priveste repartizarea sumelor pe comune, acestea au fost cuprinse intre 20.000 si 85.000 de lei. Avantajate din acest punct de vedere au fost comunele Baluseni, Albesti, Braesti, Copalau, Corlateni, Cristesti, George Enescu, Gorbanesti, Hiliseu-Horia, Ibanesti, Lunca, Mihalaseni, Pomarla si Sendriceni, care au primit fiecare peste 70.000 de lei pentru drumuri. La polul opus, cu minimum de sume primite, adica in jur de 20.000 de lei, se afla comunele Adaseni, Cosula, Mitoc, Prajeni, Ripiceni, Romanesti, comune preponderent liberale.
Mihai Tabuleac, presedintele Consiliului Judetean Botosani, nu a negat existenta unor discrepante intre sumele repartizate primariilor PSD si PD-L si cele PNL.
„Chiar nu a fost deloc o coincidenta, pentru ca repartizarea sumelor la drumuri are ca si criteriu prevazut de lege starea tehnica a drumurilor", a spus seful Consiliului Judetean.
Bugetul propriu al Consiliului Local Mileanca va fi aprobat la sfârşitul acestei luni, în cadrul sedinţei ordinare.

Bună dimineaţa, Mileanca !

video

*primăvara zi cu zi* buget pe furiş şi incredibilitate pe bune* dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant poţi avea...criza ta!*

luni, 9 martie 2009

Bank Top!

*RAZVAN* (3/7/2009 12:29:10 PM):
Doi ardeleni, Ion si cu Gheo, merg prin padure. La un moment dat Ion vede un picior de om si zice:
- Ba, Gheo, tare ma tem ca ala e piciorul lui Vasile. Se uita ei mai bine si zic, da, ma, asa ii.
Se duc mai departe si vad o mana la care Ion zice:
- Ma, ala nu e ceasul lui Vasile?
- Ba da, ma.
Se duc mai departe si vad un cap.
Ion zice: - Ma, ala nu e capul lui Vasile?
- Ba da, ma, zice Gheo. La care Ion zice:
- Ma, io tare ma tem ca Vasile asta o fi patit ceva!

Editorial: 40 de Mucenici, primar - mic guvernator şi euro - dolarul !


Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
***
**
Vicepremierul Dan Nica a solicitat miniştrilor, în şedinţa de guvern de sâmbătă, să finalizeze procesul de descentralizare în 60 de zile. Emil Boc a confirmat că termenul-limită pentru pregătirea cadrului normativ este 4 mai. Descentralizarea administrativă are în vedere atât transfe­rarea finanţării, cât şi a respon­sabilităţii numirii managerilor către autorităţile locale. În ceea ce priveşte educaţia, ministrul Administraţiei şi Inter­nelor, Dan Nica, a explicat că principala descentralizare va viza nu­mirea directorilor de şcoli, iar din punct de vedere financiar, banii vor merge spre autorităţile locale, în funcţie de tipul de şcoli. Şi poliţia ar urma să fie descentralizată, prin înfiinţarea poliţiei locale, ce va prelua de la rutieră atribuţiile ce ţin de amenzile pentru parcare şi de circulaţie. În subordinea administraţiilor locale ar urma să fie transferat şi managementul aeroporturilor şi porturilor. Ministerul Agriculturii are în vedere şi înfiinţarea unei camere agricole în fiecare comună. Acestea vor fi puncte unice de contact pe probleme agricole.
Primarii vor deveni mici guvernatori peste o comunitate bântuită de criză!
***
**
Adâncirea crizei economice la nivel mondial împinge tot mai mulţi investitori în braţele dolarului, considerat drept o monedă de refugiu, euro testând acum pragul de 1,24 dolari.2009 a adus o scădere constantă a euro, miercurea trecută fiind înregistrat un minim de 1,2457 dolari, după ce rezistenţa de la 1,26 dolari a fost depăşită rapid. În aceste condiţii, următorul suport pentru euro se află la 1,21 dolari.Aprecierea dolarului a fost cauzată de decizia de joi a Băncii Centrale Europene de a reduce dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale.Analiştii anticipează continuarea procesului de reducere cu cel puţin o jumătate de punct procentual, după ce a fost anunţat faptul că inflaţia din euro-zonă a scăzut la 1,2%.
Bugetele locale vor stagna în cel mai bun caz sau se vor diminua, cu rare excepţii. Cât ne va costa politizarea administraţiei publice, vom vedea dacă nu ne vom prăbuşi!

Bună dimineaţa, Mileanca !

video

*Sfinţii 40 de Mucenici*primar alias mic guvernator*euro în braţele dolarului*

duminică, 8 martie 2009

Editorial: Ortodoxia şi criza economică


Prima duminică a Postului Paştilor este numită Duminica Ortodoxiei, fiind dedicată biruinţei dreptei credinţe asupra ereziilor care au tulburat Biserica în primul mileniu. Ea a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a marca înfrângerea ereziei iconoclaste şi restabilirea cultului icoanelor. La acelaşi sinod, a fost reconfirmată învăţătura de credinţă formulată în cadrul celor Sapte Sinoade Ecumenice (secolele IV-VIII).

Numele acestei Duminici reflectă locul deosebit de important pe care îl ocupă icoana în Biserica Ortodoxă, întrucât icoana este o valoare specifică Ortodoxiei. Icoana este o parte integrantă a credinţei şi evlaviei ortodoxe, reprezentând realitatea spirituală nevazută, lumea duhovnicească, prin mijloace materiale. Ea a rezultat în mod firesc şi necesar din credinţa în întruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Pe de altă parte, icoana are un caracter sacru, făcând prezenţa celui ce se roagă înaintea ei persoana sau evenimentul pictat. Din acest motiv, interiorul Bisericilor Ortodoxe este adeseori acoperit cu icoane pictate pe pereţi şi bolţi, ce se constituie într-un adevărat ghid duhovnicesc pentru cei ce le privesc. De asemenea, credincioşii sunt despărţiţi de Sfântul Altar tot printr-un perete de icoane. Casa niciunui creştin nu este completă fără prezenţa măcar a unei icoane, spre care membrii familiei să-şi îndrepte măcar pentru câteva clipe rugăciunea.

***
**
De acum, criza, precum dansul, face parte din noi. Pentru dans, nu mai ai nevoie să utilizezi un alt instrument pentru a te exprima - cuvinte, scriere -, el este în tine deja, în corp.De la un impuls pe care-l simţi când auzi o melodie care-ţi place la a dansa e un traseu foarte scurt. Vibraţia se transformă imediat într-o mişcare. Dansul e ceva care ţine de structura fundamentală a omului.

Unii oameni folosesc dansul ca refulare, alţii într-un mod foarte plaisirist, se simt bine pur şi simplu dansând, eliberând energie, alţii simt că e o formă care-i apropie de ceilalţi oameni, comunică, dar într-un fel mai puţin explicit.

Fie că este vorba de salsa, merengue, streetdance, bellydance, cha-cha, rumba, vals vienez, tango argentinian, balet sau dans contemporan, toate apelează la anume resorturi intime ale omului care altfel nu sunt solicitate.

Dar în absenţa unor localuri dedicate dansurilor de societate, dansul rămâne ori un hobby practicat sporadic la petreceri ori un sport de amatori pentru un număr mic de milenceni.
În ciuda acestei evidenţe, pe fondul climatului economic actual, marcat de temeri, dansatorii politicieni au îmbrăţişat din nou intervenţiile care sprijină apropiaţii interni, în dauna partenerilor loiali.

România ar putea astfel să se confrunte cu o alegere teribilă: o intervenţie fmi sau a sta deoparte, privind cum creşte numărul de "parteneri" de dans.

Bună dimineaţa, Mileanca!

*ploi, noroi şi cer noros: numai 6l/mp* duminica ortodoxiei*criza ...în paşi de dans!*